Neamţ: Contestaţiile, ultima şansă de promovare a BAC-ului la liceele din judeţ (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absolvenţii care nu au obţinut media necesară pentru promovarea examenului au aflat, începând cu ora 12.00, dacă le-au fost mărite notele.

Comisia de corectare a avut de soluţionat 1558 de contestaţii ale absolvenţilor nemţeni nemulţumiţi de notele obţinute la examenul de bacalaureat. Cele mai multe contestaţii, peste 500, au fost depuse pentru proba la limba şi literatura română. De asemenea, peste 400 de cereri de recorectare au fost solicitate pentru lucrările scrise la matematică.

AFLĂ AICI REZULTATELE DE LA BACALAUREAT

Citeşte şi:

Decarii de la "Hogaş", atraşi de Occident

Cei trei absolvenţi de 10 de la "Hogaş"

Top cele mai bune licee din judeţ

Promovabilitate cu 10% mai slabă decât anul trecut

Deşi numărul cererilor admise în 2010 a fost cu mult mai mic decât cel din anii anteriori, există şi absolvenţi care se bucură că au avut curajul să depună contestaţii.

Numai 78 de absolvenţi nemţeni au reuşit să treacă examenul de bacalaureat după reanalizarea tezelor.

Mulţi, însă, au avut surpriza să vadă că au obţinut note mai mici sau, în cel mai bun caz, că nu s-a schimbat nimic. „Eu am fost preşedinte de comisie la Colegiul «Miron Costin» din Roman. Spre deosebire de anii trecuţi, acum au fost admise mai puţin de 5% dintre contestaţii. Sunt şi cazuri unde notele au fost mărite, dar şi situaţii unde, înainte de contestaţie, aveau nota 5 şi acum s-au ales cu 3“, a declarat profesorul Mihai Obreja.

Din totalul de 1.598 de contestaţii depuse în acest an, 1.055 au fost respinse, iar numărul celor care au fost declaraţi admişi a crescut de la 4.025 la 4.103.

Înainte de contestaţii, procentajul de promovabilitate a examenului de bacalaureat în Neamţ era de 83,96%, sub cel realizat anul trecut de 90%. Conform clasamentului întocmit de Ministerul Educaţiei, rezultatele situează judeţul Neamţ pe locul 5 în ierarhia naţională, după Suceava (87,36%), Bihor (86,10%), Hunedoara (85,74%), şi Arad (85,38%). 

Profesorii se aşteaptă ca după soluţionarea contestaţiilor, gradul de promovabilitate să crească cu câteva procente.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite