FOTO Colegii au condus-o pe ultimul drum pe fata ucisă în bătaie. Sătenii din Piatra Şoimului îi doresc criminalului puşcărie pe viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colegii au însoţit-o pe Gabriela pe ultimul drum
Colegii au însoţit-o pe Gabriela pe ultimul drum

Sute de locuitori ai satului Luminiş au ţinut să participe la funeraliile Gabrielei Irimia, tânăra mutilată şi abandonată în stare de inconştienţă pe uliţa din apropierea casei. Fata împlinise 15 ani cu două săptămâni înainte de a fi ucisă.

Uliţa pe care s-a petrecut scena de groază în noaptea de vineri spre sâmbătă era marcată astăzi de candele aprinse, iar în locul în care a fost găsită fata erau de asemenea aprinse lumânări.

Citeşte şi: A omorat o fată în bătaie de Dragobete

Cortegiul funerar era deschis de zeci de elevi care purtau coroane de flori, iar o fată ţinea în mâini o fotografie înrămată a colegei dispărute.

Revoltaţi de grozăvia care s-a petrecut în sat, oamenii l-au blestemat pe autorul faptei să-şi petreacă toate zilele după gratii sau să aibă aceeaşi soartă cu a victimei sale.

 „Pe viaţă ar merita să stea în puşcărie, să nu mai facă niciodată ce a făcut. Aşa ar trebui să-i dea", a spus o femeie care a ţinut să participe la funeraliile tinerei ucise cu brutalitate.

Citește și:

Robert Fecioru va sta 19 zile în arest preventiv. Tânărul este cercetat pentru uciderea fetei de la Piatra Șoimului

Autorul crimei de la Piatra Șoimului a fost arestat. Medicii legiști au stabilit că fata nu a fost violată

Fată de 15 ani violată şi ucisă în bătaie în comuna Piatra Șoimului din Neamț

 „Ar trebui chinuit şi el cum a chinuit-o pe fata asta", a completat un alt sătean venit să fie alături de familia îndoliată.

Robert Fecioru (16 ani) a fost reţinut sâmbătă, 25 februarie de poliţişti, iar duminică a primit un mandat de arestare preventivă pentru 19 zile. Tânărul din Chintinici, oraşul Roznov este suspect în dosarul de omor calificat deschis de anchetatori şi riscă să primească între 15 şi 25 de ani de închisoare.

Pentru că la data comiterii infracţiunii era minor, autorul crimei poate primi jumătate din limita maximă a pedepsei, adică 12 ani și jumătate de detenţie.

Rămâi pe neamt.adevarul.ro să afli cele mai importante ştiri din judeţ.

 

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite