Șeful șpăgar de la Protecția Consumatorilor nu are casă, dar are spații comerciale și este plin de datorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sebastian Secoșan, comisarul șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Bihor, reținut ieri pentru că lua spagă de la un magazin cu produse etnobotanice, are, potrivit declarației de avere, un venit de aproximativ 2.500 de lei lunar.

Şeful OPC Bihor şi un inspector din subordine luau mită de la un magazin de entobotanice

Sebastian Secoșan, şeful OPC Bihor, acuzat de luare de mită, a fost reţinut pentru 24 de ore UPDATE

Secoșan nu are o locuință pe numele lui, în schimb deține două spații comerciale în Oradea, de pe urma cărora câștigă 9.000 de lei anual, din închiriere. Șeful OPC mai are două terenuri, unul intravilan, cu o suprafață de 4.200 de metri pătrați și altul cu o suprafață de peste 15.000 de metri pătrați. Secoșan mai are, potrivit documentului postat pe site-ul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, un Peugeot din 2003.

Șeful CJPC Bihor are două credite, unul din 2008, cu scandență în 2033, de 120.000 și un alt credit din 2009, scandent în 2019, de 30.000. Secoșan nu a precizat în declarația de avere dacă creditele sunt în lei sau în euro. Venitul anual a lui Secoșan este de 25.000 de lei.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite