VIP-urile din închisorile Moldovei FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deţinuţii de drept comun din penitenciarele Moldovei sunt înghesuiţi în celule
Deţinuţii de drept comun din penitenciarele Moldovei sunt înghesuiţi în celule

Magistraţi, poliţişti, avocaţi sau primari au ajuns să împartă celule la penitenciarele din regiune cu infractori de drept comun, condamnaţi pentru corupţie sau infracţiuni la regimul circulaţiei

Până mai ieri, personaje binecunoscute, pe cai mari şi funcţii înalte, azi trăiesc între patru pereţi, privaţi de libertate. S-au lăcomit la bani sau au abuzat de statut.

Judecătoarea Georgeta Buliga, fostă şefă a Curţii de Apel Iaşi, este una din deţinutele de lux închise în penitenciarele Moldovei. A primit 8.000 de euro mită pentru a da o hotărâre favorabilă mituitorului, pe numele lui Liviu Popescu, într-un dosar de partaj. Soţia acestuia, Valentina Ionescu, a sesizat DNA-ul, care a prins-o pe judecătoare luând mita într-un buchet de flori.

Capete de acuzare cât încape

Georgeta Buliga a fost condamnată definitiv, pe 4 noiembrie 2011, la patru ani şi şase luni de închisoare pentru luare de mita şi trafic de influenţă şi execută pedeapsa la Penitenciarul Bacău.

Pe lista puşcăriaşilor VIP intră şi fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Murgeni, închis pentru fapte de corupţie la Penitenciarul Vaslui.

Ionel Daniş a fost condamnat, în iunie 2011, la patru ani de închisoare pentru uz de fals şi instigare la fals, luare de mită, sustragere şi distrugere de înscrisuri şi favorizarea infractorului.

15 ani de luat mită fără încetare

În vara anului 2007, un şofer l-a denunţat pe Daniş că i-a cerut 500 de euro mită pentru muşamalizarea unui dosar rutier. „Conform legii  va intra în Comisia de liberare condiţionată după ce va executa două treimi din pedeapsă“, a precizat subcomisarul Nicolae Toma, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Vaslui.

„Avocatul hoţilor" din Iaşi adună condamnări. Vezi aici câţi ani are! GALERIE FOTO

În Penitenciarul Focşani îşi execută pedeapsa Virgil Ardeleanu, fostul şef al Serviciului Public Permise Auto Bacău. Acesta a fost condamnat definitiv, în martie 2011, la trei ani de închisoare cu executare. Ardeleanu a fost acuzat de procurorii DNA că, mai bine de 15 ani, a luat bani atât de la instructorii auto, cât şi de la elevii şcolilor de şoferi pentru ca aceştia să promoveze examenul de obţinere a permisului de conducere.

Pe 18 aprile 2008, Ardeleanu a fost prins în flagrant de anchetatori în timp ce primea 2.900 de euro mită. Oamenii legii au găsit în portbagajul maşinii sale o listă cu numele persoanelor care trebuiau să susţină examenul auto şi 43.000 de euro.

Victor Bălan

Primar cu apucături penale la volan

Ioan Ipate, primarul din comuna ieşeană Costeşti a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru conducere fără permis. Edilul a fost acuzat în 2001 că a provocat un accident în urma căruia o persoană a decedat. Ipate a fost condamnat la doi ani cu suspendare. În 2009, fostul edil a fost prins conducând autoturismul personal, deşi avea permisul anulat. Astfel, în noiembrie 2011, magistraţii i-au aplicat edilului o pedeapsă cu executare. Ioan Ipate este închis în Penitenciarul Botoşani.

Fostul director „Tepro“ este un deţinut model

Fostul director de la „Tepro“ Iaşi  este încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi. Victor Bălan împreună cu alţi şase inculpaţi au fost condamnaţi pentru asasinarea liderului sindical de la Tepro.

Pe 7 septembrie 2000, doi angajaţi ai firmei de pază „Protect Vaslui“ i-au aplicat lui Virgil Săhleanu mai multe lovituri de cuţit. Bălan a fost acuzat atunci de instigare la omor calificat şi în 2005 a fost condamnat la 15 ani de închisoare.

Judecătoarea care a primit mita în flori execută statul din închisoare pentru spor de stres

„Nu am avut probleme cu el. Munceşte şi nu are rapoarte de incident“, a declarat comisarul şef Marius Vulpe, directorul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi. Bălan va fi liberat condiţionat în 2014. În Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi va ajunge în curând şi avocatul ieşean Christy Mîrşanu. Acesta a fost condamnat la trei ani de închisoare, pe 27 februarie, pentru trafic de influenţă şi înşelăciune. Potrivit procurorilor DNA, Mîrşanu ar fi reuşit să transfere din contul unui traficant de persoane în contul său 11.500 de euro. Ulterior, Mîrşanu a făcut angajament şi pentru trei rude ale lui Gabriel Şerban, pe numele cărora s-au emis în 2007 mandate de arestare în lipsă pentru trafic de persoane.

Bacău: Virgil Ardeleanu, șpăgarul permiselor auto, 3 ani de pușcărie cu executare

Potrivit rechizitoriului, avocatul le-ar fi cerut celor trei 6.000 de euro pentru a-i da unor judecători şi a-i scăpa de dosar. Familia Şerban, care se afla în Italia, i-ar fi trimis lui Christy Mîrşanu banii. Însă văzând că nu s-a rezolvat nimic Şerban a făcut plângere împotriva avocatului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi , iar ulterior dosarul a ajuns la DNA.

45.000 de lei, preţul „pilei“ la judecător

Pe 13 martie, Curtea Supremă l-a condamnat pe Mîrşanu la trei ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Apărătorul a fost acuzat de procurorii DNA că ar fi primit 45.000 de lei de la o persoană pentru a interveni la judecatori.

___________________________

Avocat condamnat de Curtea Supremă
Avocatul Constantin Cristian Catană din Baroul Neamţ a ajuns şi el după gratii tot pentru trafic de influenţă.Curtea Supremă a decis, pe 4 noiembrie 2011, să-l condamne pe apărător la şase ani de închisoare. A fost acuzat că a cerut 1.000 de euro pentru a-i ajuta să obţină o hotărâre favorabilă într-un dosar civil.

Rămâi pe iasi.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite