Vicepreşedintele Adăscăliţei despre spionajul de la CJ Iaşi: „Simirad are un plan diabolic să ne scoată în cătuşe“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Adăscăliţei susţine că toate suspiciunile de luare de mită sunt diversiuni ale şefului instituţiei pentru a-i îndepărta de la conducerea CJ.

CERTIFICATE DE URBANISM

Scandal cu spioni la Consiliul Judeţean Iaşi. DNA revendică microfoanele din perete (FOTO şi VIDEO)

„Implicarea nostră la Aeroport, drumuri judeţene sau investiţiile în parcuri eoliene sunt diversiuni ale lui Simirad ca să-şi poată justifica planul diabolic de arestare a vicepreşedinţilor", a spus Adăscăliţei.

Spionaţii de la Iaşi erau traşi pe linie moartă

Acesta a completat că împreună cu avocatul Marius Striblea construieşte ipoteze asupra scandalului aparatelor de interceptare.

„Construim ipoteze cu avocatul şi toate drumurilor duc la Simirad. El vrea să dea o lovitură de imagine prin care să dovedească că se luptă cu corupţia", mai spus Adăscăliţei.

Vicepreşedinţii CJ, demnitari de lux pe banii ieşenilor. Vezi în ce scandaluri au fost implicaţi cei doi

Şefii din CJ au dezminţit orice implicare în afacerile cu Aeroport, drumurile judeţene sau investiţiile italienilor în amenajarea parcurilor eoliene în judeţ.

Activitatea instituţiei este destul de intensă în ceea ce priveşte emiterea de autorizaţii de construire, certificate de urbanism şi Planuri Urbanistice Zonale pentru firmele care doresc să construiască parcuri eoliene sau să amenajeze instalaţii de măsurare a vitezei vântului în comunele din judeţ.

Din 2009, CJ a eliberat 41 de astfel de acte. Dacă o firmă privată doreşte să investească 100 de milioane de euro în parcuri eoliene trebuie să plătească cel puţin 150.000 de euro la CJ pentru avize pentru care trebuie să aştepte 30 de zile pentru fiecare tipuri de acte.

„M-am întâlnit în egală măsură cu investitori de eoliene, Aeroport sau drumuri. Le-am spus funcţionarilor să dea drumul mai repede la anumite documente ca să vadă investitorii că Iaşiul are potenţial. Funcţionarii se duc însă la Simirad şi el trage concluzia că facem trafic de influenţă", a spus Adăscăliţei.

Vicepreşedinţii CJ au spart pereţii birourilor pentru a vedea unde duc firele aparatelor de interceptare (FOTO)

„Vicepreşedinţii fac presiuni extraordinare asupra salariaţilor şi pot chiar să-i determine să semneze anumite acte, cum sunt autorizaţiile de construcţie. Adăcăliţei are logica lui şi nu mă apuc acum să o combat. Cei doi nu sunt doi oameni cu mari perspective politice şi cariera lor s-a terminat“, a spus preşedintele Constantin Simirad.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite