UPDATE Un septuagenar ieşean a tras 7 cartuşe în vecinii care l-au atacat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru persoane din localitatea ieşeană Proselnici au ajuns în stare gravă la spital, după ce două familii vecine s-au certat din cauza curentului electric.

Ora 14.50 Septuagenarul Ion Leahu susţine că singura scăpare cu viaţă a lui şi a soţiei sale a fost pistolul Walter pe care-l deţine din 2008 şi cu ajutorul căruia a tras toate cele 7 cartuşe în agresori.

Spune că vecinii au prins ciudă pe el după ce i-a lăsat fără lumină. „Ei aveau trasă lumină de pe casa mea, iar eu plăteam facturi imense. Am cerut autorităţilor să le taie cablul. Cum i-am lăsat fără lumină au început problemele. Mă înjurau şi mă ameninţau cu moartea“, povesteşte Ion Leahu, bătrânul în vârstă de 73 de ani atacat în propria casă în toiul nopţii.

Ora 10.30 Bărbatul de 58 de ani şi fiul său, de 26 de ani, se află la Spitalul „Sf. Ioan“ din Copou, iar prognosticul medicilor este rezervat. Tânărul este în acest moment operat de chirurgi.

Cei doi bătrâni, de 72 respectiv 73 de ani, au ajuns la Spitalul de Neurochirurgie, cu echimoze la nivelul capului.

Duminică, cele două familii au avut un conflict verbal din cauza cablului de lumină.

Iaşi: Un administrator a tras cu pistolul în clienţii recalcitranţi UPDATE

UPDATE Scandal cu împuşcături la un club de fiţe din Iaşi

În cursul nopţii trecute, în jurul orei 1.00, un bărbat şi fiul său au intrat în curtea vecinilor, înarmaţi cu cuţite şi topoare. Aceştiau le-au spart geamurile locuinţei şi au intrat pe proprietate celor doi bătrâni cu vârste de peste 70 de ani cu intenţia de a-i agresa. Proprietarul a ripostat pentru a se apăra şi a tras mai multe focuri de armă cu un pistol neletal.

„Bătrânul este deţinător legal al unui pistol cu bile şi s-a apărat. În urma incidentului, patru persoane au fost transportate la spital. Se fac verificări pentru stabilirea condiţiilor în care s-a petrecut incidentul“, a declarat Mădălin Ţăranu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Iaşi.

Vom reveni cu amănunte.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite