Opt persoane, printre care un primar, un fost şef de post, un notar şi un fost şef de la Cadastru, au fost acuzate de afaceri ilegale cu terenuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii DNA susţin că cei opt sau rudele acestora au obţinut în mod ilegal terenuri situate în comuna Dumeşti, pe care intenţionau apoi să le vândă unor investitori pentru mari sume de bani. Prejudiciul în cauză este de peste 400.000 de euro.

Mihai Sabaiduc, primar al comunei Dumeşti, Constantin Butnariu, consilier juridic al Primăriei Dumeşti şi Constantin Gheorghiu, fost primar şi ulterior secretar al aceleiaşi comune au fost acuzaţi de DNA Bucureşti de  abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu consecinţe deosebit de grave, abuz în serviciu contra intereselor publice,  fals intelectual, în formă continuată şi  complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale.

Alături de ei procurorii DNA i-au trimis în judecată , pe 11 iulie, pe Orest Oanea, fost director general al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (O.C.P.I.) Iaşi, în prezent administrator SC Toposig Expert Suceava şi pe notarul Lidia Vieru pentru  abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu consecinţe deosebit de grav, abuz în serviciu contra intereselor publice şi  fals material în înscrisuri oficiale. Notarul a fost acuzat şi de fals intelectual, uz de fals şi instigare la fals material.

În acelaşi dosar vor da ochii cu judecătorii şi Constantin Dorneanu, consilier superior în cadrul Primăriei Dumeşti, Radu Guzu, fost şef al Postului de Poliţie Dumeşti între 2005-2006, şi Elena Matei, secretar la Biroul Notarial Vieru Lidia.

EXCLUSIV Nume grele anchetate la Iaşi de DNA în „afacerea planurilor cadastrale fantomă”

În 2005 şi 2006, inculpaţii Sabaiduc Mihai, primar al comunei Dumeşti şi preşedinte al comisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar, Butnariu Constantin, consilier superior I în cadrul Primăriei Dumeşti şi membru al comisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar, Gheorghiu Constantin, secretar al comunei Dumeşti şi secretar al comisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar, Dorneanu Constantin, consilier superior în cadrul aceleiaşi primării şi Guzu Radu, şef al Postului de Poliţie Dumeşti, au pus în aplicare un mecanism prin care inculpaţii sau rudele lor au dobândit în mod ilegal mai multe terenuri situate pe raza administrativ teritorială a comunei Dumeşti, judeţul Iaşi, în apropierea drumului european 58 (Halmeu-Iaşi-Sculeni) în scopul vânzării investitorilor în schimbul unor importante sume de bani", se precizează în rechizitoriu.

Alba-neagra cu procesele bombă la Iaşi

Aceştia ar fi cumpărat o serie de terenuri aparţinând unor persoane cu vârste înaintate la preţuri modice, iar ulterior ar fi falsificat documentele schimbând scriptic amplasamentele. Apoi ar fi încheiat cu vânzătorii contracte de vânzare - cumpărare în formă autentică în care erau consemnate aceleaşi suprafeţe însă cu amplasamente în zona cu potenţial imobiliar. „Pe tot parcursul derulării acestui mecanism, vânzătorii au fost în permanenţă în eroare cu privire la actele pe care le încheiau. În concret, după ce inculpaţii Butnariu Constantin, Gheorghiu Constantin, Dorneanu Constantin, Guzu Radu şi Sabaiduc Mihai intrau în posesia titlurilor de proprietate ale vânzătorilor sub pretextul realizării formalităţilor de încheiere a contractelor de vânzare - cumpărare şi după ce identificau terenuri cu suprafeţe similare în apropierea drumului european 58, inculpatul Oanea Orest, în calitatea sa de director general al O.C.P.I. Iaşi modifica titlurile originale şi adăuga datele de identificare ale terenurilor vizate. Acest lucru se realiza pe baza unei documentaţii întocmite în fals de inculpaţii Butnariu Constantin, Gheorghiu Constantin şi Sabaiduc Mihai. Pentru a crea aparenţa de legalitate a acestor modificării, inculpaţii redactau în fals, în numele vânzătorilor, cereri către comisia locală de fond funciar Dumeşti având ca obiect schimbarea amplasamentelor terenurilor", susţin procurorii DNA Bucureşti.

Iaşi: Sentinţă şoc într-un dosar de evaziune fiscală, cu prejudiciu de câteva milioane de euro (Update)

Contractele de vânzare- cumpărare erau redactate de notarul  Lidia Vieru, împreună cu Elena Matei  pe baza unor documente falsificate (titluri de proprietate, reprezentări grafice, etc.) fără eliberarea certificatului de sarcini şi a documentelor cadastrale.


Pe parcursul derulării cercetărilor în acest dosar penal, inculpata Vieru Lidia i-a solicitat inculpatei Matei Elena să falsifice o parte din aceste documente şi a prezentat procurorilor aceste documente falsificate. După declanşarea cercetărilor penale, pentru a împiedica descoperirea faptelor de corupţie şi, implicit, pierderea terenurilor dobândite fraudulos, inculpatul Sabaiduc Mihai, cu sprijinul inculpatului Butnariu Constantin, a uzat în mod abuziv de prerogativele funcţiei sale de primar şi, în numele Primăriei Dumeşti, a iniţiat mai multe acţiuni civile împotriva persoanelor prejudiciate şi a solicitat instanţei de judecată desfiinţarea titlurilor de proprietate legal emise părţilor civile", se precizează în rechizitoriu.

Inculpaţii ar fi cauzat un prejudiciu de 408.180 de euro unui număr de 16 persoane. Păgubiţii au solicitat  857.190 de euro şi 30.725 lei daune materiale şi morale. Procurorii au pus sechestru pe bunurile primarului, a notarului şi a lui Constantin Gheorghiu. Cei opt vor fi judecaţi de Curtea de Apel Bucureşti.

Primarul comunei Dumeşti şi ceilalţi inculpaţi din dosar nu au putut fi contactaţi.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a vedea cele mai noi informaţii din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite