Lista creditelor Primăriei. Vezi aici cât mai au de plătit ieşenii pentru împrumuturile gigant ale oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimii şase ani, Primăria Iaşi a împrumutat 125,6 milioane de euro şi a încheiat nouă contracte de credit, garanţii sau bilete la ordin pentru plata cărbunelui la CET.

Încă un credit gigant pe numele oraşului

Cel mai mare împrumut al Primăriei pentru care ieşenii vor avea de plătit până în 2030 este cel de 200 de milioane de lei, contractat de la banca Dexia. După ce au cheltuit aproape toţi banii contractaţi în 2007, edilii nu au achitat nicio rată din credit. Oficialii abia au achitat dobânzi în valoare de 31,1 milioane de lei şi comisioane şi alte costuri aferente finanţării în valoare de aproape 600.000 de lei.

Banii din creditul Dexia, fiţuiţi în doi ani

„Gradul de îndatorare al Municipiului Iaşi la data de 31 martie este de 15,52%“, a spus Victorel Lupu, directorul economic al Primăriei.

Primăria a mai împrumutat în 2007 de la BERD 15 milioane de euro, pe o perioadă de 12 ani şi jumătate, din care ieşenii au plătit abia 1,9 milioane de euro.

În 2005, edilii au mai contractat un credit în valoare de 7,6 milioane de euro pentru ca Regia Autonomă de Transport să poată achiziţiona în leasing 50 de autobuze noi. Primăria mai are de achitat 1,8 milioane de euro, plătind în plus la împrumut 3,2 milioane de euro ca dobânzi şi comisioane.

Transport criminal pentru călătorii din Iaşi: tramvaie vechi şi pante abrupte

Ieşenii au mai fost îndatoraţi şi cu 19,4 milioane de euro pe care Primăria i-a împrumutat în 2007, de la BERD pentru un contract de garanţie la CET. Edilii au achitat doar 2,4 milioane de euro, la care se adaugă 3,2 milioane de euro dobânzi şi comisioane.

La toate aceste împrumuri, se adaugă bilete la ordine emise de către CET pentru plata cărbunelui în valoare de 11,3 milioane de euro. Mai mult, şefii oraşului intenţionează să mai crediteze 30 de milioane de euro pentru a asigura cofinanţarea la proiectele europene pe care le au în derulare.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite