Judecătoarea arestată vorbea codat cu ieşeanul care i-a dat 8.000 de euro mită (Motivare)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Bucureşti a susţinut că Georgeta Buliga, magistratul arestat pentru luare de mită şi trafic de influenţă, a pătat imaginea justiţiei. Judecătoarea va fi prezentă mâine  la Curtea Supremă, unde se va judeca recursul la propunerea de arestare preventivă.

Curtea de Apel Bucureşti care a arestat-o pe judecătoarea Georgeta Buliga pentru 29 de zile a motivat că aceasta a creat imaginea unei justiţii corupte. „Modalitatea de săvârşire a infracţiunilor, rezultă din caracterul conspirativ al întâlnirilor celor doi - felul de exprimare al inculpatei, care îi recomandă învinuitului să vină „tot aşa, pe întuneric!" şi care îi mărturiseşte acestuia că toată vara „a ţâţâit" şi s-a gândit „băi, bine că ţi-a dat prin minte să nu treci, să nu dai telefon ... Niciodată!", deoarece era verificată de către Consiliul Superior al Magistraturii, în dosarul 10350/245/2007(n.r. dosarul de partaj pentru care judecătoarea ar fi cerut bani ), mulţumirea verbalizată de către aceasta prin expresia „e bun oricum", referindu-se la faptul că la „săracele, nu le mai trebuie acu", vorbind despre celelalte două judecătoare, şi maniera repetată de primire a sumelor de bani sunt aspecte care imprimă faptelor comise un caracter grav întrucât acţiunile infracţionale derulate sunt de natură să creeze imaginea unei justiţii în care siguranţa obţinerii unui beneficiu se fundamentează pe posibilitatea de cumpărare a obiectivităţii şi a influenţei de care un magistrat se poale bucura faţă de alţi magistraţi", se precizează în motivarea deciziei Curţii de Apel Bucureşti.

Instanţa a precizat că Georgeta Buliga s-a folosit de funcţia pe care a avut-o pentru a cere şi primi suma de 8.000 de euro de la Liviu Popescu, care dorea să obţină o hotărâre favorabilă într-un dosar de partaj, lezând prestigiul, autoritatea şi credibilitatea  de care trebuie să se bucure magistraţii.

„Pe lângă faptul că infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă sunt sancţionate sever de către legiuitor, Curtea apreciază că lăsarea în libertate a inculpatei Buliga Georgeta prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În cauză există probe şi indicii din care rezultă că între inculpată şi învinuitul Popescu Liviu a fost o înţelegere (fapt demonstrat de înregistrările autorizate aflate la dosar), pentru obţinerea de către acesta din urmă a unor soluţii favorabile", a mai susţinut magistratul Curţii de Apel care a dat decizia.

Mai citiţi şi:

Iaşi: Cum a câştigat procesul bărbatul care i-a dat mită judecătoarei Georgeta Buliga, arestată pentru 29 de zile

Ieşeanul care i-ar fi dat mită judecătoarei Georgeta Buliga, acuzat că i-a distrus bunurile iubitului soţiei sale

Acesta susţine că din probele adunate de procurorii anticorupţie judecătoarea Buliga şi-a luat şi măsurile de prevedere şi protecţie şi ştia cu exactitate ce face.

Relevant - în cauză - este nu doar faptul că inculpata a acceptat să se întâlnească cu Popescu Liviu chiar la domiciliul său, ci mai mult, din convorbirile telefonice şi înregistrările audio video, putând conchide că ea însăşi l-a chemat pe învinuit în acel loc, iar învinuitul ştia de ce anume era chemat, care era scopul. , inculpata avea obligaţia să respecte şi să îndeplinească atribuţiile de serviciu cu mare rigurozitate şi fără a întreprinde acţiuni care să pună la îndoială sau să creeze cea mai mică suspiciune cu privire la corectitudinea, imparţialitatea şi legalitatea actelor sale. Există posibilitatea ca inculpata să fi acţionat, în cadrul soluţionării unei cauze - cu a cărei judecare era investită, în mod nelegal şi neregulamentar, existând suspiciunea că acesta ar fi pretins de la Popescu Liviu suma de 4000 euro, pentru a pronunţa o soluţie favorabilă acestuia din urmă, dar, mai mult, lăsând să se înţeleagă - într-un anumit context - că ar fi implicate şi alte două colege ale sale", se precizează în motivarea Curţii de Apel.

Instanţa susţine că a luat măsura excepţională a arestării preventive datorită gravităţii faptelor şi pentru că lăsată în libertate ar putea influenţa cercetările.

Citiţi şi:

Iaşi: Judecătoarea care a primit mită în buchetul de flori are conturi bancare grase şi acţiuni la mai multe societăţi de investiţii financiare din ţară

Georgeta Buliga, cercetată de procurorii DNA Bucureşti pentru că ar fi luat 8.000 de euro de la ieşeanul Liviu Popescu pentru a obţine o hotărâre favorabilă într-un dosar de partaj, a făcut recurs. Acesta va fi judecat mâine la Curtea Supremă.

Nu dăm declaraţii în acest caz", a susţinut Liviu Narcis Pîrvu, unul dintre avocaţii judecătoarei.

Potrivit unor surse judiciare, judecătoarea ar fi trimis din arest la Consiliul Superior al Magistraturii o cerere de pensionare.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite