Iaşi: Judecătoarea care a primit mită în buchetul de flori are conturi bancare grase şi acţiuni la mai multe societăţi de investiţii financiare din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vila judecătoarei Georgeta Buliga din Copou, ridicată în 2003
Vila judecătoarei Georgeta Buliga din Copou, ridicată în 2003

Din declaraţia de avere a Georgetei Buliga, care ar fi primit 4.000 de euro mită ca să intervină într-un proces de partaj, reiese că magistratul nu ducea grija zilei de mâine.

Georgeta Buliga, judecător la Curtea de Apel Iaşi, deţine împreună cu soţul ei, care este economist la Universitatea Agronomică, o vilă de 89,20 de metri pătraţi în Copou, cartier rezidenţial al Iaşiului, un apartament de 64 de metri pătraţi în centrul oraşului şi două terenuri intravilane tot în Copou, ambele de aproape 1.000 de metri pătraţi.

Citeşte şi:

Update: Judecătorul Curţii de Apel Iaşi a primit mita în flori

Iaşi: Proces cu miză de 650.000 de euro judecat de Georgeta Buliga ajunge la CEDO

Familia Buliga are un Peugeot 407 cumpărat în urmă cu trei ani şi cinci conturi bancare cu economii de 637.000 de lei, dintre care unul este moştenire primită în 2008. 

De asemenea, fosta preşedintă a Curţii de Apel Iaşi are acţiuni la SAFI Invest în valoare de 449,86 de lei, la BRD Iasi de 20.152 de lei, la SIF Banat de 932 de lei, SIF Moldova de 719 lei, SIF Transilvania de 3.984 de lei, SIF Oltenia de 1.940 de lei şi la Construcţii Căi Ferate Iaşi în valoare de 126 de lei.

Nici salariul încasat de la Curtea de Apel nu este de neglijat. Anul trecut, Georgeta Buliga a ridicat nu mai puţin de 111.084 de lei, iar soţul ei a adunat din salariile de la universitate 74.908 de lei.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite