Ieşenii suspectaţi de afaceri ilegale cu utilaje sunt la un pas de libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă
Foto arhivă

Oleg Drăniceru şi Dumitru Clapon, suspectaţi că  ar fi înşelat două societăţi din România şi Germania, prejudiciul ridicându-se la 1,12 milioane de euro, ar putea ieşi din arest. Tribunalul Iaşi au decis astăzi să nu mai prelugească măsura de arest preventiv în cazul celor doi afacerişti.

Magistraţii au dispus în schimb ca Drăniceru şi Clapon să nu părăsească ţara. Procurorii DNA au făcut însă recurs împotriva deciziei Tribunalului.Potrivit procurorilor, Oleg Drăniceru, recidivist şi reprezentant al firmei SC Flamingo - ES Ucraina şi Gheorghe Clapon, asociat unic şi administrator al firmei Clapon Construct din Iaşi, ar fi înşelat anul acesta două societăţi comerciale din România şi Germania.

Citiţi şi:

Au fentat statul cu 1,1 milioane de lei din comerţ cu motorină la Iaşi

Gafele procurorilor DNA Iaşi

Afaceriştii ar fi încheiat două contracte de intermediere cu cele două firme pe baza cărora trebuiau să furnizeze o serie de utilaje, precum strunguri şi maşini de găurit. Pe baza acestor contracte, cei doi învinuiţi au încasat un avans de 1,12 milioane de euro, dar nu au mai livrat şi produsele. Anchetatorii susţin că afaceriştii ar fi primit anul acesta şi 300.000 de euro pentru a interveni pe lângă funcţionari  din Ministerul Economiei din Ucraina şi vameşi din aceeaşi ţară, lăsând să se creadă că ar avea influenţă asupra acestora.

Judecătorii i-au arestat pe cei doi la începutul lunii august, la propunerea DNA. Procurorii au cerut zilele acestea prelungirea arestării. Oleg Drăniceru şi Dumitru Clapon sunt cercetaţi pentru înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, spălare de bani şi trafic de influenţă, ultimele trei în formă continuată.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite