Puşcăriaşul care se dădea inspector OPC a primit cinci ani şi zece luni de închisoare
Nicolae Valentin Dudău (37 ani) a fost condamnat, pe 16 februarie, pentru înşelăciune. Bărbatul, care era închis în Penitenciarul Bacău, s-a dat drept inspector al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului şi a păcălit mai mulţi oameni de afaceri.
Sentinţa dată de Judecătoria Iaşi nu este definitivă. Procurorii susţin că Nicolae Valentin Dudău executa în 2010 o pedeapsă de 10 ani de închisoare în Penitenciarul Bacău. După ce nişte rude ale bărbatului au reuşit să-i dea un telefon, acesta s-a apucat să sune la diferiţi patroni din Iaşi şi Bacău.
VIDEO Violă de 12.000 de euro furată din Austria, găsită în casa unui colecţionar din Iaşi
Potrivit rechizitoriului, Dudău se recomanda „inspectorul Sălăvăstru" de la Protecţia Consumatorului din Iaşi sau „inspectorul Miclăuş" de la aceeaşi iostituţie din Bacău. Acesta le spunea oamenilor de afaceri că le-a rezolvat favorabil o plângere privind societatea lor şi apoi le spunea că atunci când vin la sediul comisariatului pentru a ridica nişte acte să-i aducă una sau două cartele prepay. Însă Dudău le cerea codurile de reîncărcare prin telefon.
Citiţi şi:
Procurorii susţin că bărbatul a dat 37 de telefoane, iar câţiva patroni din Iaşi şi Bacău au căzut în plasă. Printre aceştia se numără şi farmacişti, un administrator turc, patronii unei firme de panificaţie şi a unei firme de construcţii. Oamenii îşi dădeau seama că au fost păcăliţi de abia când ajungeau la sediile Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorului. Şefii instituţiilor au sesizat procurorii, iar în scurt timp Dudău a fost depistat. Acesta a fost trimis în judecată, în 2010, pentru înşelăciune.
Rămâi pe iasi.adevarul.ro pentru a afla cele mai importante ştiri din oraş şi judeţ.






















































