Iaşi: „Picaţii“ din vară au dat prima probă a Bac-ului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

85 de persoane au fost examinate azi-dimineaţă în municipiul Iaşi la competenţele lingvistice de comunicare orală la limba română

Testarea a avut loc la Colegiul Tehnic de Electronică şi Telecomunicaţii „Tehnoton". Candidaţii au spus că prima probă li s-a părut uşoară, dar că emoţii mai mari vor fi la matematică. În această dimineaţă s-au adunat în săli cei care nu au promovat examenul în anii anteriori sau în această vară.

La Bac după 10 ani de la terminarea liceului

 Cei mai mulţi au decis să obţină diploma de Bac pentru că intenţionează să urmeze cursurile unei facultăţi. „Am terminat liceul în urmă cu 10 ani, dar am picat la matematică şi sunt nevoită să susţin toate probele. Am venit acum pentru că am fost impulsionată de soţ, dar şi pentru că mi-ar plăcea să urmez Facultatea de Psihologie. Anul acesta nu cred că reuşesc să mă înscriu, dar anul viitor am să o fac, nu neapărat ca să profesez în domeniu, ci mai mult pentru mine, ca să cunosc mai bine oamenii", spune Daniela (31 de ani), vânzătoare la un magazine din municipiu.

Citeşte şi:

Iaşi: Promovabilitate de 55% la Bacalaureat

Iaşi: Bursa cotizaţiilor la protocolul de la Bac

Şi Ionuţ (29 de ani) vrea să se înscrie la facultate. Acesta a terminat în 2001 liceul şi a picat la proba de matematică. „Mereu am avut un complex faţă de cei care aveau o diplomă de Bac. Nu cred că sunt mai prejos faţă de ceilalţi şi vreau să am această diplomă mai mult pentru orgoliul meu", spune Ionuţ.

La sesiunea din toamnă a examenului de maturitate vor participa la Iaşi 3.335 de candidaţi, care vor fi testaţi în 10 centre de examinare. Mâine va fi evaluarea competenţelor de comunicare într-o limbă de circulaţie internaţională, apoi se va susţine proba de competenţe digitale, urmând ca pe 5 septembrie să fie afişate rezultatele.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite