Iasi: Invalizii, umiliţi în staţiile de autobuz (GALERIE FOTO şi VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele patru microbuze ale regiei de transport dotate cu rampe pentru persoane cu dizabilităţi trec foarte rar prin staţii. Oamenii care au nevoie de aceste maşini trebuie să aştepte zeci de minute. „Adevărul de Seară“ vă prezintă batjocura la care sunt supuse persoane cu dizabilităţi.

Staţiile RATP de 16.000 de euro din Iaşi au ajuns WC public

Ieşenii în scaun cu rotile trebuie să aştepte aproape o oră în staţii până când ajunge unul dintre cele patru microbuze dotate cu rampe speciale pentru persoane cu handicap.
Ciprian Vizitiu este un tânăr de 26 de ani care se luptă în fiecare zi cu discriminarea şi prejudecăţile celorlalţi. Transportul în comun este una dintre cele mai grele probe pe care trebuie să le depăşească.

Ieşenii certaţi cu civilizaţia au distrus noile staţii de autobuz (VIDEO)

Pentru a se urca în unul dintre cele patru microbuze dotate cu rampe speciale, Ciprian a aşteptat aproape o oră în staţie într-un frig cumplit. Mai întâi a ajuns în staţia din Târgu Cucu. Aici, locul special amenajat pentru invalizi din noile staţii RATP era ocupat.

Cu şapca trasă bine pe ochi, Ciprian a îndurat privirile răutăcioase ale ieşenilor care treceau pe lângă el. „Suntem priviţi ca bolnavii mintali. Ce caută ei pe stradă? De ce nu se internează într-un centru? Aşa gândesc ceilalţi acum“, spune cu amărăciune Ciprian. După mai bine de 40 de minute, tânărul începe să tremure şi să-şi frece mâinile în încercarea disperată de a se mai încălzi.

„Când îţi este foarte frig începi să-ţi mişti picioarele, să dansezi pe loc. Eu nu am cum să fac asta şi risc să răcesc. Şi cum fac un tratament cu antibiotic foarte puternic, orice răceală poate fi foarte gravă pentru mine“, spune tânărul.


Într-un sfârşit, microbuzul cu numărul 300 ajunge în staţie. Ciprian se îndreaptă spre maşină, dar şoferul îi face semn să se dea înapoi deoarece maşina nu are destul loc pentru a scoate rampa. Şoferul deschide uşile în spatele microbuzului şi printr-o simplă apăsare de buton rampa se pune în mişcare. Aproape două minute a durat până când dispozitivul a ajuns la sol pentru a-l ridica pe Ciprian.

image

Rampele pentru persoanele cu dizabilităţi fizice nu sunt funcţionale dacă şoferii nu le pun în mişcare

image

Ciprian Vizitiu testează siguranţa rampei

image

„Sistemul este destul de bun. Acelaşi elevator l-am mai întâlnit în Bucureşti. Siguranţa aparatului nu cred că este prea bună şi mi-e frică să nu se desprindă cândva de scaune“, este de părere Ciprian.

Iasi: Călătorii, duşi în eroare de hărţile de trafic montate în staţiile de autobuz (GALERIE FOTO)
 Până şi şoferul s-a plâns de maşinăria din spatele microbuzului care este prinsă de scaunele şubrezite din spatele microbuzului doar cu nişte curele.
„Este o responsabilitate foarte mare. La orele de vârf, lumea se va impinge în rampă şi eu nu am cum să-i împiedic. Mai sunt şi copiii care s-ar putea să se joace la curelele rampei şi să le dea drumul“, ne-a spus şoferul de la RATP.

Curelele care fixează rampele de scaunele microbuzului nu sunt foarte sigure

image

Maşinăria este pusă în spatele microbuzului

image
Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite