Iaşi: Centru de plasament amendat pentru toaletele infecte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Săptămâna trecută, inspectorii de la Compartimentul de Control în Sănătate Publică Iaşi au amendat cu 500 de lei Centrul de Plasament „I. C. Brătianu" şi cu 600 de lei un magazin alimentar din Valea Seacă.

Inspectorii au aplicat amenda centrului de plasament după ce au fost la toalete şi au observant că acestea nu au fost curăţate.

„În cămin nu erau asigurate manoperele de curăţenie în grupurile sanitare şi s-a decis sancţionarea cu 500 de lei. Un alt magazin alimentar din Valea Seacă, ce aparţine de SC Uiomihcom SRL, a primit o amendă de 600 de lei pentru că personalul nu avea efectuate examenele medicale periodice", spune Marius Voicescu, purtător de cuvânt la Direcţia de Sănătate Publică Iaşi.

Revoltător: Spitalul de Copii din Iaşi, amendat de trei ori pentru că trata pacienţii într-un mediu infect

Iaşi: Ambulatoriul Spitalului „Sfântul Spiridon“, amendat de DSP

Săptămâna trecută au fost desfăşurate 144 de acţiuni de control, din care 102 în unităţi alimentare, 16 la domiciliul ieşenilor pentru verificarea reclamaţiilor şi 9 în unităţi sanitare din judeţ.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite