CSMU Poli Iaşi ia locul lui Politehnica Iaşi în Liga 2

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul club de fotbal din capitala Moldovei poate profita de faptul că Politehnica Iaşi şi Farul Constanţa nu au primit drept de joc în Liga 2. În atare condiţii, locul acestor echipe poate fi luat de următoarele grupări aflate sub linie, respectiv CSMU Poli Iaşi şi Dinamo Ploieşti.

CSMU Poli Iaşi, echipă rezultată prin fuziunea dintre Tricolorul Breaza şi Navobi Charity Cup Iaşi, are locul asigurat în Liga 3 datorită fostului club din Breaza, înregistrat în această competiţie.

Asocierea cu Tricolorul ajută însă mai mult fotbalul ieşean decât s-a crezut la început.

Problemele financiare cu care se confruntă cluburile de fotbal din România au dus la amânarea debutului noului sezon în Liga 2 şi Liga 3 tocmai în ideea ca unele grupări să-şi poată soluţiona litigiile aferente.

Trebuie menţionat că Tricolorul Breaza, alături de Dinamo Ploieşti, a retrogradat la finalul sezonului trecut din Seria 1 a Ligii 2. În aceste condiţii, dacă două echipe din actuala Serie 1 a Ligii 2 nu întrunesc cerinţele necesare, Tricolorul şi Dinamo ar putea promova în al doilea eşalon valoric al ţării.

La finalul timpului de graţiere acordat de FRF, respectiv miercuri, 18 august 2010, patru cluburi din Liga 2, câte două din fiecare serie, au fost eliminate din competiţie. Este vorba de Poli Iaşi şi Farul Constanţa în Seria 1, respectiv Arieşul Turda şi FC Baia Mare în Seria 2.

Mai citiţi:

18 august 2010 - ziua în care a murit Politehnica Iaşi

O altă echipă fanion pentru microbiştii ieşeni

CSMU Poli preia ştafeta fotbalului ieşean

Pentru CSMU Poli Iaşi, care beneficiază de locul acontat de Tricolorul Breaza, acest lucru poate însemna o promovare automată în Liga 2.

„Noua structură de la Iaşi nu are nicio datorie, dar posedă posibilităţile financiare de a susţine o echipă în Liga 2", a precizat Adi Ambrosie, unul dintre membrii fondatori ai CSMU Poli Iaşi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite