Baschetbaliştii care au adus bronzul naţional la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au trecut 13 ani de când băieţii de la Politehnica Moldrom Iaşi au obţinut cea mai mare performanţă din istorie, locul trei pe ţară. Ajunsă favorită la titlu în sezonul următor, cea mai frumoasă echipă de baschet a Iaşiului s-a destrămat după retragerea sponsorului.

Perioada de aur a baschetului din Capitala Moldovei s-a consumat între 1996 şi 1997, când băieţii de la Politehnica Moldrom Iaşi au îndrăznit să se bată pentru titlul naţional. Trupa de şoc din acei ani era alcătuită din Costel Moscalu,  Cătălin Burlacu, Cristian Murgoci, Mitică Anghel, Viorel Nănescu, Dumitru Gheorghiu, Dan Popa şi secundul Radu Boişteanu.

„Legiunea Străină" era alcătuită din Saşa Şestopal, Serghei Mirişevski, Oleg Doroş şi Saşa Scutelnic, toţi de la Chişinău, respectiv sârbul Ivo Petovic.

Principala condiţie pentru a face performanţă în sport, atunci şi acum, este stabilitatea financiară. Acest lucru a fost asigurat în acea vreme de Paul Neamţu şi Emil Pinteală de la Moldrom.

„Aceşti doi oameni au făcut o nebunie. Au investit totul pentru a asigura cele mai bune condiţii la club. Nu conta dacă Primăria ne ajuta cu ceva sau nu, noi nu aveam probleme de casă, masă, salariu, recuperare, cantonament sau echipament. La ce condiţii aveam, până şi naţionala României venea să joace la Iaşi", a povestit Costel Moscalu, actualul antrenor al Politehnicii Iaşi, care îşi aduce aminte de acel sezon drept cea mai prolifică perioadă din cariera lui de senior.

Citiţi şi despre alţi sportivi care au adus glorie Iaşiului:

Scrima ieşeană, mereu la înălţime

Nicu Roibescu a adus voleiul în Capitala Moldovei

Campionii de după gratii

După câteva meciuri pierdute la un punct, Poli şi-a luat avânt până în play-off, unde a luat medalia de bronz după ce a fost învinsă numai de CSU Atlassib Sibiu, echipă care a şi devenit campioană în acel sezon.

„Sala Sporturilor era arhiplină când jucam acasă. Lumea ne recunoştea şi ne oprea pe stradă. Exista o emulaţie deosebită în jurul baschetului în acea perioadă. Am o mulţime de amintiri frumoase de atunci, după fiecare victorie ne bucuram ca la o nuntă", a spus Cătălin Burlacu, cel mai bun produs al baschetului ieşean din ultimii ani, care şi-a început cariera tocmai la acea echipă frumoasă a Politehnicii, în prezent la campioana CSU Asesoft Ploieşti.

Succesul Politehnicii din acel sezon se datorează şi antrenorului bosniac Dragan Petricevic. „Pot spune că Dragan mi-a marcat cel mai mult cariera, fiind un metodist desăvârşit, dar şi un sufletist care a ştiut să-şi apropie jucătorii. Ţin minte cum după o deplasare în Rusia s-a întors cu cadouri pentru băieţi. Dacă lui Murgoci i-a adus un poster mare cu Michael Jordan, la basarabenii din lot le-a dat câte o sticlă cu votcă de la ruşi", şi-a adus aminte Cătălin Burlacu.

Chiar dacă Dragan a plecat la finele sezonului la West Petrom Arad, grupul lăsat de acesta profesorului Dan Pavelescu a reuşit să acumuleze numai victorii în primele opt etape din următorul sezon, însă visurile ieşenilor s-au spulberat după pierderea finanţării.

„Bătusem Sibiul la ei acasă şi simţeam că putem lua titlul, însă Moldrom s-a retras. Au plecat apoi toţi străinii iar Burlacu şi Anghel s-au dus după Dragan la Arad", a încheiat Costel Moscalu.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite