Adomniţei în faţa judecătorilor ieşeni: "Judeţul ar putea pierde de două ori: ar rămâne fără drum şi cu banii luaţi"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Adomniţei, noul şef al Consiliului Judeţean Iaşi
Cristian Adomniţei, noul şef al Consiliului Judeţean Iaşi

Primul termen al procesului în care firma Euroconstruct a dat în judecată Consiliul Judeţean Iaşi, după ce contractul de lucrări la un drum a fost reziliat din cauză că societatea nu executase decât 19% din proiect, a debutat cu o amânare. 

Firma a solicitat termen pentru a studia dosarul şi pentru a depune amendamente, iar judecata se reia pe 27 septembrie. "Mi se pare revoltător faptul că reclamantul, dupa ce a avut la dispoziţie două luni de când a reclamat Consiliul Judeţean, abia marţi dimineaţă a găsit de cuviinţă să-şi angajeze un apărător şi să constituie acest lucru motiv de amânare.  Nu pot să  permit ca judeţul Iaşi să plătească de două ori. O dată că nu avem drum şi doi, să  trebuiască să returnăm Uniunii Europene toţi banii.  Adică, şi fără drum, şi cu banii luaţi", a spus Cristian Adomniţei, şeful CJ Iaşi. 

Consiliul Judeţean Iaşi amendat pentru un drum ciuruit la care licitaţia pe bani europeni ridică semne de întrebare

Societatea Euroconstruct, cunoscută ca o firmă de casă a Primăriei Iaşi, care a obţinut numeroase contracte de asfaltare din creditul DEXIA, trebuia să termine până în octombrie 2012 drumul de 38 de kilometri. Cu toate acestea, până în august doar 19% din lucrare cu fonduri europene era executată, iar oficialii CJ au decis să rezilieze contractul. Firma a acţionat în instanţă judeţul fapt care împiedică un alt constructor să reia lucrările pe şantierul abandomat, chiar dacă CJ atribuie contractul unei alte societăţi. Vezi AICI cum arată drumul nefinalizat de Euroconstruct. Termenul maxim în care poate fi realizat drumul cu fonduri europene este mijlocul lui 2015.

Proces-bombă la Tribunalul Iaşi: o firmă de casă a Primăriei pune în pericol un proiect european

Şeful CJ a solicitat instanţei termene cât mai scurte şi a anunţat că se va prezenta de câte ori va fi nevoie în faţa judecătorilor alături de avocaţii angajaţi de instituţia publică. 

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a vedea cele mai noi informaţii din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite