Un tânăr a fost lăsat fără autoturismul Ford, într-un moment de neatenţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Călan, este cercetat penal pentru mai multe infracţiuni, după ce i-a furat unui tânăr autoturismul şi apoi a pornit cu el la plimbare pe străzile oraşului, fără să aibă măcar permis de conducere.

„Ninja” din Dobra a fost nemulţumit de sentinţa de opt ani de închisoare pentru jaf

Un criminal în serie a cerut să fie eliberat din închisoare pe motiv că şi-a lăsat gospodăria în paragină

Sentinţă finală în dosarul interlopilor cu epoleţi: „Spumă şi Bibanul” au intrat la apă

Aseară, poliţiştii au fost sesizaţi de proprietarul maşinii Ford, un tânăr în vârstă de 19 ani, că într-un moment de neatenţie, autoturismul i-a fost furat.
La scurt timp, autorul furtului a fost identificat şi oprit în trafic.

„Poliţiştii au trecut la legitimarea conducătorului auto şi au stabilit că bărbatul în vârstă de 30 ani, din Călan nu posedă permis de conducere şi, fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o îmbibaţie alcoolică de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a precizat inspectorul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Autorul furtului este cercetat penal pentru furt calificat, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducere fără a poseda permis, a mai adăugat Niţu.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite