ACCIDENT: Trei tineri au fost răniţi după ce un prieten a ajuns cu maşina într-un zid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victimele cu vârste de 18 şi 19 ani, din Orăştie, s-au ales cu mai multe leziuni după ce, aseară, au fost implicate într-un accident de circulaţie petrecut în în localitate. Maşina în care se aflau a ajuns în zidul unui imobil.

Accidentul a avut loc aseară, pe strada Pricazului. La volan se afla un tânăr de 18 ani din comuna Boşorod, care într-o intersecţie nu a redus viteza la virajul spre stânga.

Cristian Corobea, tânărul fotbalist decedat în accidentul de BMW, a fost condus pe ultimul drum de peste 1.000 de oameni

Cristian Corobea, jucătorul de 23 de ani al FC Hunedoara, a murit într-un accident de BMW

Moarte tragică: sute de colegi şi-au luat adio de la Daniela Toma, eleva decebalistă omorâtă pe trecerea de pietoni

Conducătorul auto a pierdut controlul autoturismului şi a lovit poarta şi zidul unui imobilul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, Bogdan Niţu.
 
În urma impactului, toţi cei trei pasageri din maşină au fost răniţi.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite