Final în procesul „bunicului criminal” acuzat că a nenorocit familia câştigătoarei concursului „Dansez pentru tine”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii Tribunalului Hunedoara au încheiat astăzi cercetarea judecătorească în dosarul în care Gheorghe Panduru, bunicul Ellei, câştigătoare la „Dansez pentru tine”, a fost trimis în judecată de familie, după ce şi-a atacat soţia cu un topor şi ginerele cu acid sulfuric.

Gheorghe Panduru a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru tentativă de omor deosebit de grav, iar magistraţii decid astăzi dacă el va trebui să plătească despăgubiri victimelor: daune morale de 100.000 de lei şi daune materiale de 10.000 de lei.

„Bunicul criminal”, condamnat în trecut pentru uciderea unei femei, a declarat că nu este de acord să plătească despăgubiri famiiei. El a ieşit plângând din sala de judecată, nemulţumit ca şi-ar putea pierde economiile şi chiar casa din Hunedoara.

„Râmaru” de Hunedoara, omul care a ucis cinci persoane, vrea să se retragă în munţi

Beniamin Jian (Laichici), ucigaşul a cinci oameni, a cerut răzbunare în sala de judecată

Hunedoreanul a fost arestat în luna august a anului trecut, după ce, în urma unei certe în familie, şi-a atacat soţia cu un topor, lovind-o peste mâini şi spate.

"Blestemul" din familia adolescentei câştigătoare la "Dansez pentru tine"

Află AICI povestea înfiorătoare a bunicului criminal!

Femeia a zăcut pe patul de spital mai multe săptămâni, fiind la un pas de moarte. În aceeaşi seară de 4 august, bărbatul, care cu puţin timp în urmă s-a eliberat din închisoare, a aruncat acid sulfuric pe ginerele său, arzându-i genunchi. Acesta din urmă a avut nevoie de două luni de spitalizare, pentru a-şi reveni.

Gest de nebunie

Tentativa de omor deosebit de grav comisă de hunedoreanul în vârstă de 67 de ani a venit în aceeaşi seară în care acesta încercase să se sinucidă. Potrivit propriilor declaraţii din rechizitoriul dosarului, în seara în care Panduru şi-a atacat familia, bărbatul încercase să îşi ia viaţa. A plecat cu Dacia spre Simeria, cu intenţia de a izbi oricare autotren întâlnit pe contrasens. În zona localităţii Sântuhalm, însă, Panduru a fost oprit de Poliţie şi amendat pentru depăşirea vitezei legale, astfel că a renunţat la sinucidere.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite