Galaţi/Reforma din sistemul sanitar face primele victime: din 154 de angajaţi rămân 39!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Sănătăţii a definitivat un nou act normativ de personal pentru unităţile sanitare cu paturi. Cel mai mare număr de posturi reduse pentru a se încadra în noul normativ va fi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei" din Galaţi unde, la un număr de 1.222 paturi sunt în prezent angajate 154 de persoane TESA. Normativul pentru Spitalul de Urgenţă din Galaţi este de 39 de persoane, ceea ce înseamnă co

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, normativul va avea ca efect reducerea unui număr de 2 - 115 de persoane din categoria TESA în unităţile sanitare unde există excedent de personal faţă de normativul din proiect. Astfel, peste 3.100 de persoane din aceste categorii vor fi restructurate.

Exclusiv/Unde dai şi unde crapă: Morţii rămân pe stradă din cauza micşorării salariilor şoferilor de la morgă

„Nu mai putem susţine un normativ de personal administrativ umflat. Trebuie să eficientizăm activitatea unităţilor sanitare. Am făcut o analiză asupra situaţiei la zi din spitale şi am constatat că unităţi sanitare similare ca structură şi adresabilitate funcţionează cu număr diferit de angajaţi TESA. Problema este că cei cu o structură bogată în personal funcţionează la fel ca şi ceilalţi. Noul normativ va ajuta toate spitalele să se încadreze în limita bugetară de 70% cheltuieli de personal din bugetul unităţii sanitare cu paturi începând cu 1 ianuarie 2010", a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

Pacienţii sunt exasperaţi de noile reguli din asigurările de sănătate: „Următoarea operaţie o fac direct la cimitir"

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, cel mai mare număr de posturi reduse pentru a se încadra în noul normativ va fi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei" din Galaţi unde, la un număr de 1.222 paturi sunt în prezent angajate 154 de persoane TESA. Normativul pentru Spitalul de Urgenţă din Galaţi este de 39 de persoane, ceea ce înseamnă o reducere de 115 persoane.

Dezastrul din medicină: Vii cu o boală şi te mai alegi cu una din spital

Potrivit noilor prevederi, normarea de personal medical se va face comasat pentru asistenţă medicală spitalicească, elimininându-se diferenţierea pentru specialităţi medicale şi chirurgicale, aşa cum este prevăzut în prezent.

Alarmant/ Vaccinuri importate de părinţi, cu sacoşa, din Ungaria şi Austria, pentru bebeluşii români

Nebunii Sănătăţii au pus ospiciul lângă şcoală!

Din momentul punerii în aplicare a noului normativ, criteriul de normare a asistenţei medicale în funcţie de numărul de paturi va fi de un post de medic la 5-15 paturi şi un post de personal sanitar mediu la 8-12 paturi pe tură. Până în prezent pentru specialităţile medicale din spitalele mari era prevăzut un post de medic la 12 paturi şi un post de personal sanitar mediu la zece paturi pe tură.

Aceleaşi criterii vor fi aplicate şi în cazul asistenţei medicale din spitalele judeţene şi de specialitate. Dacă până acum exista impusă angajarea unui medic la 16 paturi şi a unui cadru sanitar mediu la 14 paturi pe tură, începând cu noile prevederi se dă posibilitatea unităţii respective să decidă dacă va avea angajat un medic la 5 paturi sau la 15 paturi.

Şi pentru asistenţa medicală acordată în unităţile, secţiile sau compartimentele de cronici se va îmbunătăţi normativul. Dacă până în prezent exista un post de medic la 20 paturi şi un post de cadru cu studii medii la 18 paturi pe tură, potrivit noului normativ este prevăzut un post de medic la 18-25 paturi şi un post de cadru mediu sanitar la 12-20 paturi pe tură, în funcţie de necesităţi.

Pentru sanatorii s-a prevăzut un post de medic la 30-45 paturi şi un post de asistent medical la 20-30 paturi pe tură. În cazul preventoriilor, vom avea un medic angajat la 70-100 paturi şi un cadru mediu sanitar la 30-50 paturi pe tură.

"Noile prevederi legislative vor da posibilitatea spitalelor să angajeze un număr mai mare de medici şi personal medical cu pregătire medie deoarece am îmbunătăţit criteriul de normare în acest sens. De asemenea, am creat un normativ mai flexibil, între un minim şi un maxim, astfel încât să dăm posibilitatea managerului de a decide angajarea de personal în secţia sau compartimentul cu deficit", a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

Normativul va fi aplicat în toate unităţile sanitare, indiferent dacă se află sub coordonarea Ministerului Sănătăţii sau sunt deja transferate autorităţilor locale.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite