Stiri din Galati

Învăţământul gălăţean, dat peste cap total de vânt, ninsoare şi polei. Şcolile din trei localităţi au fost închise.

26 ianuarie 2012, 09:25 |  Autor: Bogdan Nistor | 

Cuvinte cheie: galaţi, drumuri înzăpezite, polei, viscol, zăpadă, victime, şcoli închise galaţi,

Din cauza blocajelor din trafic, mulţi profesori navetişti nu au ajuns la ore. Foto: Adevărul

Galaţi

Din cauza blocajelor din trafic, mulţi profesori navetişti nu au ajuns la ore. Foto: Adevărul

 

Şcolile din trei localităţi închise, zeci de profesori şi elevi care nu au reuşit să ajungă la şcolile din mediul rural şi un microbuz şcolar care a fost nevoit să ducă elevii înapoi acasă din cauza poleiului, cam acesta este bilanţul după mai bine de 24 de ore de ger şi viscol.

Aproape toate şcolile din mediul rural n-au putut avea la ore profesorii navetişti. Cadrele didactice n-au reuşit să ajungă pentru că transportatorii nu s-au aventurat pe drumurile cu probleme.

"Cadrele didactice navetiste din zona Cudalbi, Matca, ca de altfel din toate localităţile din jurul municipiului Tecuci nu au reuşit să ajungă la şcoală, aşa că se vor face ore mai puţine. Nici elevii navetişti n-au reuşit să ajungă la şcolile din Tecuci. Estimăm o prezenţă de 60 până la 80% în colegiile tecucene", spune inspectorul şcolar general Doruleţ Resmeriţă.

În satul Nărteşti, comuna Gohor, microbuzul şcolar nu a reuşit să urce o pantă şi a dus copiii înapoi acasă.

Şcolile din Nicoreşti, Cuca şi din Băleni au fost închise, orele urmând să fie recuperate.

CITEŞTE AMĂNUNTE DESPRE RAVAGIILE FĂCUTE DE VISCOL LA GALAŢI

Cod portocaliu. 13 drumuri judeţene şi unul naţional sunt blocate în judeţul Galaţi. Vezi care sunt acestea

144 de oameni sunt încă blocaţi de nămeţi în zona Cuca. Troienele au şi doi metri înălţime

Trei trenuri pe relaţia Galaţi-Bucureşti sunt blocate sau anulate din cauza nămeţilor. Aflaţi care este situaţia lor

Învăţământul gălăţean, dat peste cap total de vânt, ninsoare şi polei. Şcolile din trei localităţi au fost închise.

Femeie intoxicată blocată în nordul judeţului într-un jeep rămas între nămeţi


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole