Românii plătesc anual, în medie, mită de 574 de lei de fiecare. Mituitor din Galaţi: "Am dat, ce era să fac?"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mita a ajuns"sport naţional" la români
Mita a ajuns"sport naţional" la români

Un raport întocmit de „Transparency International", care a studiat anul trecut nivelul de corupţie din statele UE, dezvăluie faptul că România se află pe primul loc în topul ţărilor în care se dă şpagă. Potrivit sursei citate, 33% din persoanele chestionate au spus că au dat mită cel puţin o dată pentru a beneficia de anumite servicii.

Cel mai corupt sistem din România e cel medical, potrivit Barometrului Mitei, lansat în 2010. În medie, cetăţenii plătesc 574 de lei anual, conform sondajului realizat de Centrul pentru Studierea Opiniei şi Pieţei (CSOP) în septembrie anul trecut.

CITEŞTE ŞI

MERCURIALUL ŞPĂGII: 4.500 de euro pentru angajarea la Spitalul Judeţean şi 5 lei intrarea fără bilet la ştrand

DEZVĂLUIRI Topul şpăgilor plătite şi primite la Galaţi

De altfel, aceeaşi percepţie există şi la Galaţi. „Cel mai mult trebuie să dai la spital. Dacă nu bagi mâna în buzunar nu primeşti nimic. Nici măcar o cană de ceai. Am fost internată astă primăvară şi ştiu ce spun", ne-a spus pensionara Profira Popa (67 ani). Aceaşi opinie o are şi Vasile N. (39 ani): „Am avut o operaţie de apendicită şi mi-a spus asistenta, din prim zi, că dacă vreau să «intru la cuţit» trebuie să dau 500 de lei. Am dat, ce era să fac?".

Există nemulţumiri şi în ceea ce priveşte punctele de frontieră, unde „darea" porneşte de la 10 lei. „Grănicerii basarabeni nici nu discută fără să laşi pe masă 10 lei", ne-a spus Marian Ghenea, care obişnuieşte să-şi facă plinul la maşină în Republica Moldova, unde motorina este mult mai ieftină decât în România.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite