Caz şocant la Galaţi: Un avocat criminal a fost lăsat în libertate de judecători!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Radu Nicu este acuzat că a ucis o bătrână şi că a încercat să mai omoare şi un cuplu de italieni pentru a-şi însuşi averile acestora. Deşi psihiatrii i-au diagnosticat o tulburare de personalitate de tip antisocial, iar judecătorii au decis să stea 18 ani după gratii pentru omor şi tentativă de omor, el este liber.

Povestea lui Radu Nicu, avocat în Baroul Constituţional (organizaţie nerecunoscută legal), este realmente halucinată. El este judecat în stare de libertate după ce a încercat să ucidă doi italieni (cărora vroia să le ia averea). Culmea este că Radu Nicumai este judecat într-un alt caz grav, pentru o crimă săvârşită în urmă cu 19 ani, dosar în care, de asemenea, a reuşit să scape fără arestare preventivă.

Decizia magistraţilor este greu de explicat. Cert este că individul cu o crimă şi două tentative de crimă la active se plimbă în continuare liber!

Aberant! Medie de aproape 7.000 de dosare repartizate unui procuror în 2011

Un francez a fost violat în puşcărie de un tecucean

Cătălin Chelu - milionar de succes, cu afaceri falimentare

Ucisă ca să nu revoce testamentul

Radu Nicu (57 de ani) a muncit în tinereţe ca măcelar, dar între timp a urmat Facultatea de Drept din Bucureşti şi a fost angajat consilier juridic la abatorul din Tecuci. El a ucis-o cu barbarie pe Elena Puflea (70 de ani) din Tecuci la 28 noiembrie 1991, după ce bătrâna ameninţase că revocă testamentul prin care îi lăsa casa şi toate bunurile.

În ciuda dovezilor, ucigaşul a fost cercetat în libertate. Asta i-a dat curaj pentru a-şi pune în aplicare un alt plan de asasinat. El a luat legătura cu un italian, Francesco Amoroso şi concubina acestuia, care, în iunie 2000, au anunţat prin mica publicitate vânzarea unui apartament. El a aflat că italianul nu are rude care să poată cere succesiunea în cazul morţii lui. Asasinul i-a convins pe cei doi să întocmească un antecontract de vânzare-cumpărare, din care să rezulte că au primit de la el 60.000 de dolari în urma vânzării apartamentului şi apoi a încercat să îi omoare.

Francesco Amoroso a reuşit să scape şi i-a strigat la interfon concubinei sale: „Nu deschide uşa, ăla e un criminal, vrea să ne omoare". Ucigaşul a fugit, iar ulterior a susţinut că Francesco Amoroso fie s-a autoagresat, fie s-a lovit accidental. În ciuda avalanşei de probe, Radu Nicu a fost cercetat şi trimis în judecată tot în libertate. Acum trei săptămâni Tribunalul Bucureşti l-a condamnat la 18 ani de închisoare pentru omor calificat şi 10 ani de închisoare pentru tentativă la omor calificat.

"Este de neînchipuit ce se întâmplă. Cum poţi lăsa un asemenea om în libertate după tot ce a făcut? A implicat-o în asta şi pe fiica lui, care este acuzată acum de mărturie mincinoasă", ne-a declarat Elena Lazăr, avocata lui Francesco Amoroso.

Radu Nicu a fost obligat să îi plătească italianului şi 40.000 de euro ca daune morale, judecătorii dispunând instituirea sechestrului pe o casă şi un teren din Tecuci care îi aparţin.

În ciuda faptului că a fost deja condamnat, decizia nu este încă definitivă, astfel încât pedeapsa nu poate fi, deocamdată, pusă în aplicare.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite