Revelion în beciul groazei de la Cernavodă
0Criminalii Giani Deli-Iorga şi Bogdan Mitu au petrecut împreună Revelionul la Cernavodă, cu victimele lor: Petre Garoafă, Elena Garoafă şi Gabriela Mitu, dar şi cu martorul principal, George Vasilniuc. Ironia sorţii, petrecerea a avut loc chiar în camera de la subsol unde avea să fie descoperit, în seara de 4 ianuarie, cadavrul lui Petre Garoafă ascuns sub pat.
Atmosfera a fost una destinsă, a povestit George Vasilniuc (14 ani), şi toţi s-au înţeles foarte bine. „La miezul nopţii ne-am urat «La mulţi ani», iar Bogdan a împărţit în două prăjiturile cumpărate şi le-a dat şi părinţilor mei", a povestit minorul.
Citeşte şi:
Mărturia criminalului de la Cernavodă, în ziua arestării VIDEO
EXCLUSIV Confesiunea criminalului sadic din casa ororilor din Cernavodă FOTO ŞI VIDEO
Pe la 3 dimineaţa, Gabriela şi Bogdan Mitu au plecat din Cernavodă la Feteşti, împreună cu George, cu promisiunea că-l vor aduce pe copil acasă în ziua de 3 ianuarie. Asasinul soţilor Garoafă, Giani Deli-Iorga, nu a vrut să recunoască că a petrecut noaptea dintre ani cu victimele sale.
„Cuţitul se tot îndoia în haină"
Giani a declarat că a vorbit pentru ultima dată cu Bogdan pe 3 ianuarie, la ora 8.00. „Mi-a spus că Gabriela vrea să-l părăsească. Mi-a spus că e bolnav şi că o să se omoare. După aceea, mi-a închis brusc telefonul", a declarat criminalul. Giani a spus că s-a speriat de moarte când a văzut că Bogdan nu-i mai răspundea la telefon. De teamă că prietenul său va face vreun gest necugetat, Giani s-a dus să stea de vorbă cu părinţii Gabrielei. Petre Garoafă băuse, iar bătrânul s-a enervat şi a încercat să-l dea afară din casă, spunându-i că ei n-o pot convinge pe fiica lor să ia o asemenea decizie.
Giani spune că tatăl l-a înjurat şi a încercat să-l lovească cu un cuţit. „Mă lovea şi cuţitul se tot îndoia în haină", a povestit el. A ripostat: a smuls cuţitul din mâna lui Garoafă şi l-a lovit pe el, apoi pe soţia lui, de câte 25-30 de ori. Când a auzit că Bogdan şi Gabriela au murit, Giani şi-a şters din memoria telefonului numărul prietenului său cel mai bun. Acesta a fost şi amănuntul ce le-a dat de bănuit anchetatorilor, care l-au întrebat de ce a făcut asta. „Mi-era frică să nu fiu bănuit", a spus Giani. Arestat joi seara de Tribunalul Constanţa pentru 29 de zile, el urmează să fie expertizat psihiatric la Clinica din Palazu Mare.
Cei trei din triunghiul morţii, Bogdan, Gabriela şi Giani, erau extrem de religioşi. Cu două săptămâni înainte de ziua crimelor, Giani i-a făcut lui Bogdan cadou o icoană mare, pe care acesta o ţinea în maşină. Pe spatele icoanei, Gabriela a lipit o hârtie pe care a scris câteva dorinţe: „Îndepărtarea duşmanilor, linişte, spor şi îndeplinirea dorinţelor".
"Mi-a spus că Gabriela vrea să-l părăsească. Mi-a spus că e bolnav şi că o să se omoare. După aceea, mi-a închis brusc telefonul."
Giani Deli-Iorga acuzat de omor