UPDATE Digul de la Ceatalchioi Tulcea a cedat: sinistraţii refuză să-şi părăsească locuinţele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această dimineaţă, digul de apărare din dreptul localităţii tulcene Ceatalchioi a cedat prin deversare. Digul aparţine Primăriei Ceatalchioi şi nu fusese finalizat. Localnicii afectaţi de inundaţii sunt urcaţi pe o navă de pasageri.

UPDATE Ora 16.35 În jurul orei 16.00, 60 de persoane din localitatea inundată Ceatalchioi au ajuns la Tulcea cu motonava Mirceşti. Şi-au lăsat familiile în urmă şi au renunţat la ideea că se vor mai întoarce vreodată la casele lor. Ei vor locui la rude sau la internatul Licelului Alimentar.„Suntem patru în familie, dar am plecat la Tulcea numai noi, doi bătrâni. Băieţii au rămas acasă, să se mai uite după animale, după ce a mai rămas. Nu am mai dormit de două sătpămâni. Doar iepureşte, cum s-ar spune", spune o localnică de 63 de ani.

Drumurile din judeţul Constanţa sunt afectate de viituri

„Apa este mult mai mare ca în '71. La inundaţiile alea la mine nu a venit apa. Dar acum a fost groaznic. Mi-a căzut casa. Prima dată bucătăria, după aia toată casa. Am intrat în bucătărie şi apa era până la genunchi. Am ieşit să strig după băiat şi apa era deja până la brâu. Este mult mai rău ca la celelalte inundaţii. Nu ştim ce o să ne facem. Ne-au promis că o să avem unde dormi... Nu ştim când o să ne întoarcem. Nu mai avem la ce ne întoarce, oricum", o completează o altă localnică.

S-a surpat strada Traian. Litoralul este „măturat“ de o nouă furtună

Furtună puternică. Locuinţe sub ape, trenuri oprite

UPDATE Ora 13.50 Oamenii refugiaţi pe nava Mirceni sunt în siguranţă. Vasul aparţine de Navrom Delta, societatea care efectuează transportul de pasageri în Delta Dunării. „Nava este mare, cred că încap cam toţi oamenii din sat, au locuri în interior şi stau în condiţii bune. Vasul nu transportă sinistraţii, ci stă acolo, în cazul în care vine o viitură ceva să se poată refugia oamenii pe ea" a declarat Ion Manole, căpitan şef adjunct la Căpitănia Tulcea.

image

Nava pe care sunt urcaţi sinistraţii din Ceatalchioi

Unii sinistraţi refuză evacuarea

UPDATE Ora 13.40 Peste 50 de sinistraţi din Ceatalchioi refuză să-şi părăsească locuinţele, chiar dacă apele au distrus deja circa 30 de case.

„Cam 80% din sat este inundat însă oamenii sunt obişnuiţi cu apa, nu este prima dată, nu este o mare viitură, aşa că unii nici nu vor să plece, apa în curte nu e nici până la genunchi, nu avem ce să le facem, să-i evacuăm forţat” a declarat căpitanul Liviu Stoica, de la Jandarmeria Tulcea.

La ora 13.30 peste 200 de case fuseseră inundate şi peste 150 de persoane evacuate.

UPDATE Ora 12.00 Mai multe diguri din Delta Dunării riscă să cedeze, existând pericole de ruperi, fisuri şi infiltraţii. „Avem probleme la mai multe diguri. Cel de la Ceatalchioi a cedat deja. Infiltraţii puternice sunt şi la Măcin - Igliţa - Carcaliu“, a declarat prefectul Vasile Gudu.

UPDATE Ora 11.10 Până în prezent, trei case au fost distruse şi alte şase avariate. Locuitorii din Ceatalchioi s-au adăpostit de furia apelor la rude ori pe o nava pasager Mirceşti, chemată de urgenţă de la Tulcea.

„Până la ora 10.00 au fost evacuate 60 de persoane şi numărul va creşte. De asemenea, au fost evacuate şi peste 1.000 de animale. Situaţia este extrem de dificilă pentru că plouă încontinuu, în zonă semnalul este slab, iar oamenii lucrează de zor", a declarat Angela Tulceanu, purtătorul de cuvânt al ISU Delta Tulcea.

Stradă închisă din cauza inundaţiilor în Tulcea. În Cernavodă au fost evacuate 36 de persoane

Botoşani: Oameni înghesuiţi în containere

UPDATE Ora 11.00 Zeci de oameni din Ceatalchioi sunt evacuaţi după ce şi al doilea dig de protecţie din apropierea incintei Sireasa a cedat. „Apele au pătruns încă de ieri, dar a mai cedat, între timp, şi digul de apărare al localităţii. Oamenii sunt transportaţi pe o navă pasager. Cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea acţionează alături de localnici pentru a apăra principalele construcţii din localizaze şi pentru închiderea breşei“, a declarat prefectul judeţului Tulcea, Vasile Gudu.

Autorităţile tulcene au realizat o breşă de evacuare la intersecţia canalului 36 cu canalul Sireasa.

Primăria continuă evacuarea parţială începută în urmă cu două zile în localităţile Ceatalchioi şi Sălceni. Din cauza infiltraţiilor, primăria a decis evacuarea pentru protecţia populaţiei.

image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite