Constanţa: ASASINATELE MAFIEI BĂHĂIAN / Ulezu şi Şlepac dădeau ţeapă după ţeapă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Emilian Leonte, Lucian Cernat, Petrică Captalan şi Ionel Ulezu au fost cooptaţi în clanul lui Băhăian. Pentru că au ridicat pretenţi, cei patru au fost suprimaţi în stil mafiot.

NU RATAŢI!

Constanța: Îşi îngropau victimele de vii şi le acopereau cu beton

Constanţa: Victimele lui Sergiu Băhăian au sfârşit tragic

Constanţa: Lucian Cernat, drogat şi omorât

Ionel Ulezu este din Lipniţa, satul Carvăn. Bărbatul în vârstă de 41 de ani şi-a găsit sfârşitul în curtea familiei Picioc din satul Măgura, comuna Cerchezu. El a fost îngropat de viu, spun anchetatorii. Deasupra mormântului improvizat, criminalii au turnat o placă de beton pentru a-şi ascunde urmele.

El nu era căsătorit. La Serviciul de Evidenţă a Populaţiei el figura cu domiciliul pe Bulevardul I.C. Brătianu din Constanţa. În realitate, el a locuit în satul Carvăn, comuna Lipniţa, în sudul judeţului. În micul cătun de la graniţa cu Bulgaria locuieşte şi acum mama lui.

În actul de trimitere în judecată emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa din 24 octombrie 2008, se arată faptul că Ulezu, împreună cu Şlepac şi Petrică Captalan au indus în eroare societăţile de leasing AT Leasing IFN SA Bucureşti şi Midall Leasing IFN SA Bucureşti la încheierea a două contracte de leasig financiar diferite în aprilie 2008; unul în valoare de 88.400 de euro, iar celălalt în valoare de 102.000 de euro, ambele pentru achiziţionarea aceluiaşi încărcător frontol marca Comatsu WA 250 PZ5.

Utilajul figurează în documente ca fiind vândut de către SC Dinput SRL Constanţa şi cumpărat de societăţile de leasing pentru acelaşi utilizator: SC Trans Rom Prest  SRL Constanţa.

Mama lui Ulezu, singura lui rudă în viaţă

Într-un alt caz, în baza înţelegerii dintre Şlepac şi Ulezu, s-a prejudiciat SC Bere Azuga SA cu prilejul încheierii unui contract de distribuţie încheiat în 2008 prin eliberarea a două cecuri fără acoperire în sumă totală de aproximativ 250.000 de lei. Primarul localităţii Lipniţa, Florin Georgel Onescu, a spus că Ionel Ulezu (foto) nu a ridicat niciodată probleme pentru comunitate. „Niciodată nu mi-aş fi imaginat că Ulezu, fostul meu angajat, era implicat cu mafioţii“, a spus primarul.

Ulezu a fost angajat la IAS ca şofer de tractor în urmă cu 15 ani, apoi a plecat din localitate şi nu a mai ştiut nimic de el. „Auzisem că s-a dus la Constanţa să câştige mai mulţi bani“, a mai spus primarul.

Mama lui locuieşte în satul Carvăn, care aparţine de comuna Lipniţa. Se pare că nici bătrâna nu ştia cu ce oameni umbla fiul ei.

Petrică Captalan, îngropat de viu

Timişoreanul Petrică Captalan este una dintre victimele temutului interlop Sergiu Băhăian, arestat duminică la Bucureşti. Trupul neînsufleţit al timişoreanului a fost găsit îngropat în ciment în Constanţa, după ce poliţiştii l-au căutat aproape doi ani.

Boschetar cu firmă

Petrică Captalan, s-a născut în Timişoara, dar părinţii l-au abandonat. El a fost crescut până la 18 ani la Casa de Copii din Deta, alături de fratele lui. Victima nu a avut nicio ocupaţie, iar unul dintre colaboratorii lui Sergiu Băhăianu l-a cooptat în afacere în 2004. Surse din rândul anchetatorilor susţin că timişoreanului i s-a propus să devină în acte patronul unei firme ca după un an să primească o locuinţă.

Avea domiciliu fictiv în casa unei învăţătoare

Timişoreanul a trebuit să îşi facă rost de o gazdă, pentru a-şi face buletin, iar interlopii au reuşit să-i facă domiciliu în Timişoara pe strada Timocului, nr 11, apartamentul 1B. Acolo locuieşte de câţiva ani o învăţătoare, Eugenia Dragomir, de 29 de ani, care în 2008 s-a trezit cu mascaţii la uşă, iar casa i-a fost percheziţionată.

„Îl căutau pe Petrică Captalan. Eu nu am auzit de el. Poliţiştii au percheziţionat apartamentul meu şi au făcut interogatoriu cu vecinii“, a povestit învăţătoarea.

Patron fantomă ucis de interlopi

Potrivit documentelor anchetatorilor, Petrică Captalan a plecat  în 2005 la firma Tansrom Prest SRL în Constanţa, care are ca obiect de prestări servici. Poliţiştii bănuiesc că interlopii lui Băhăian au deschis firma, la care timişoreanul figura în acte administrator şi asociat unic.

Firma a ajuns de la unul la 11 angajaţi şi până în 2007 a tras ţepe de peste 700.000 de lei. Poliţiştii au intrat pe fir când mai mulţi patroni au reclamat că au primit cecuri false de la firma Tansrom Prest SRL şi au început să-l caute pe timişorean. Ei l-au descoperit îngropat în ciment, în curtea unei case din Constanţa. (Gerhald Ernst)

image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite