Constanţa: Traian Băsescu, cu ochii în lacrimi la Catedrala Marinarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa: Traian Băsescu, cu ochii în lacrimi la Catedrala Marinarilor
Constanţa: Traian Băsescu, cu ochii în lacrimi la Catedrala Marinarilor

Doar sunetul telefonului mobil al lui Mircea Băsescu a întrerupt slujba de pomenire oficiată azi – dimineaţă pentru pomenirea mamei preşedintelui.

Preşedintele ţării a avut lacrimi în ochi în timpul ceremonieri religioase oficiate de cei doi preoţi. Şi nurorile au plâns pentru soacra lor.

Mircea Băsescu a ajuns la Catedrala Marinarilor în jurul orei 8.45 şi a intrat imediat în lăcaşul de cult. Puţin după ora 9.00, la catafacul din capelă a ajuns şi Traian Băsescu.

Până la începerea slujbei religioase, cei doi fraţi au vegheat la căpătâiul mamei lor. Nici după ce preoţii au început slujba de pomenire, fraţii Băsescu nu s-au clintit de lângă catafalc.


Vocea preoţilor care oficiau slujba a fost întreruptă doar de sunetul telefonului mobil al lui Mircea Băsescu. Din lăcaşul de cult s-a auzit continuu soneria de apel a telefonului.



Imediat după terminarea slujbei de pomenire, Mircea Băsescu a ieşit din lăcaşul de cult, a vorbit la telefon şi a fumat. El a fost oprit de oameni de rând, care au ţinut să-şi exprime regretele.

În Catedrală au fost prezente şi soţiile celor doi fraţi Băsescu. După terminarea slujbei, Maria Băsescu a rămas nemişcată de lângă catafalc.

image
image


Elena Băsescu va fi înmormântată mâine, lângă soţul ei

UPDATE Traian şi Mircea Băsescu îşi plâng mama la Catedrala Marinarilor

A murit mama preşedintelui

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite