Este sau nu criză la Constanţa? Parcările hypermarketurilor, arhipline

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La centrul comercial Tom cu greu găseşti loc de parcare seara
La centrul comercial Tom cu greu găseşti loc de parcare seara

Cursa infernală a cumpărăturilor de Crăciun a început de mai bine de o săptămână în hypermarketuri. Unele magazine stau toată noaptea la dispoziţia clienţilor, care pe timpul zilei sunt ocupaţi.

Cei care lucrează pe timpul zilei îşi rezervă câteva ore pentru cumpărături timpurii pe timpul nopţii. Aproape toate marile magazine au venit în întâmpinarea nevoilor constănţenilor şi au prelungit programul.


Aşa se face că parcările magazinelor sunt pline-ochi pe timpul nopţii şi mai mult goale ziua. Pentru ca plimbarea prin marketuri să nu fie chiar ternă, magazinele pregătesc şi surprize pentru clienţi: coşuri de cumpărături cadou sau cornuri gratuite pentru cei care mai sunt în magazin între orele 5.00 şi 7.00.

Aglomeraţie mare

Cu toate că înainte de sărbători preţurile la produsele specifice Sărbătorilor de iarnă au mai crescut, carnea şi preparatele din carne de porc sunt cele mai căutate. La fel şi dulciurile care vor ajunge sub brad pentru copii, băuturile fine şi cozonacii.


Dispar rând pe rând din rafturi şi galantarea spre disperarea celor care încă mai au multe de cumpărat pentru masa de Crăciun. „Am fost aseară la Real. Să fi fost ora 22.00. Abia am găsit o bucată de brânză să îmi convină. Mai erau doar vreo câteva sortimente de brânză în galantar. Asta înseamnă că trebuie să mai merg şi astăzi, să aştept să se elibereze un coş pentru ca apoi să stau la cozi interminabile la case“, spune Constantin Pop, din Constanţa. Alţii fug de aglomeraţie şi iau la rând hypermarketurile din oraş.


„La Carrefour era foarte aglomerat. Abia am găsit un coş, dar înăuntru totul era blocat. Aşa că am plecat la următorul market din drumul nostru“, a declarat Roxana Ciobanu, din Constanţa.

Ceva nou

Dacă pentru unii este normal să mănânce numai produse din carne de porc la masa de Crăciun, unii constănţeni sunt dispuşi să treacă peste tradiţii.

Coşul zilnic ne costă tot mai mult
Magazinele sunt arhipline înainte de Sărbători
Magazinele sunt pline de cumpărători

„Anul acesta am decis să facem numai preparate din pui. Pe masa de Crăciun vom avea curcan la cuptor, iar celelalte preparate derivate vor avea la bază carnea de pasăre. Cumpărăturile trebuie să le fac din timp pentru că voi lucra până în Ajun şi nu am timp decât seara“, a spus Mirela Voiculescu, de 34 de ani, din Constanţa.

Citeşte şi:

De ce fug românii în Ungaria la shopping ?

Cum profită din plin ungurii şi sârbii de pe urma crizei şi creşterii TVA din România

Află aici când şi unde îţi poţi face cumpărăturile în perioada sărbătorilor


Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite