Alexandru Bănescu, supravieţuitorul de pe Concordia: „Plec pe mare ca să-mi înving teama!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Bănescu, supravieţuitorul de pe Costa Concordia
Alexandru Bănescu, supravieţuitorul de pe Costa Concordia

Alexandru Bănescu (25 de ani) pleacă marţi în al doilea voiaj pe mare, tot cu o navă a companiei din care face parte Costa Concordia, vasul ce s-a scufundat la 13 ianuarie 2012.

Primul voiaj al instructorului de fitness, pe Costa Concordia, s-a terminat mult mai repede şi nu în luna iunie aşa cum era planificat.
Era primul lui voiaj. La scurt timp a ştiut că va pleca din nou pe mare, pentru a-şi învinge teama. I-au folosit şi cursurile pe care le-a făcut timp de o lună şi jumătate în insula Albă din Anglia, unde a învăţat inclusiv yoga.

EXCLUSIV Supravieţuitorii de pe Costa Concordia au primit despăgubirile promise: 11.000 de euro de persoană


Clopotul navei Costa Concordia a fost furat

Survivor on Costa Concordia : „The signal for evacuation came too late“

EXCLUSIV Un supravieţuitor de pe Costa Concordia: „Bărbaţii se luptau să ajungă la bărcile de salvare“

Amintiri de la naufragiu

Nu va uita însă niciodată noaptea naufragiului. Spune, de câte ori are ocazia, că echipajul şi-a făcut datoria. Din păcate, singurul care a abdicat a fost tocmai comandantul. Bănescu spune că inginerul mecanic i-a cerut comandantului să evacueze vasul imediat după ce s-a lovit de stânci, dar comandantul a refuzat, deşi toată sala maşinilor era sub apă. Semnalul de evacuare a navei s-a dat prea târziu.
Marţi, el se va îmbarca din nou, de data asta pe Costa Favolosa. „Ni s-au oferit contracte la scurt timp după ce s-a scufundat Costa Concordia. Plec pentru că pe mare îmbin utilul cu plăcutul: fac sport şi văd şi lumea“, spune cel care a câştigat numeroase medalii la disciplina înot.
Spune că din toate oraşele pe care le-a vizitat a rămas impresionat de Malta. „Este cel mai frumos oraş pe care l-am văzut. Este tot din stâncă şi din piatră. Îţi dă o energie nemaipomenită oraşul“, spune el.
Pe vas i-au rămas toate amintirile, dar nu se plânge. În curând va porni într-o nou aventură. Poate, de data aceasta, va avea mai mult noroc. 

Au cârmit spre croaziere

Conform statisticilor Sindicatului Liber al Navigatorilor, numărul personalului de pe vasele de croazieră l-a întrecut pe cel al marinarilor de pe navele comerciale. În total, statul român a eliberat 34.500 de brevete de marinar. O dată la 5 ani ele trebuie reînnnoite.
Dintre acestea, mai mult de jumătate de carnete sunt ale personalului auxiliar pe navele de croazieră.


Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite