Locotenentul Alexandru Gheorghe a protestat o jumătate de oră la unitatea militară din Câmpia Turzii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locotenentul protestatar de la Flotila 71 Câmpia Turzii a protestat, miercuri după-masă, timp de o jumătate de oră, pe platoul unităţii militare.

Contactat telefonic, militarul a spus că urmează să facă declaraţii la terminarea programului de lucru, la ora 16.00. Nemulţumirea locotenentului este legată de faptul că, susţine acesta, ar fi fost obligat să semneze un ordin ilegal. Alexandru Gheorghe a refuzat să dea însă detalii în timpul programului.

UPDATE 16.19

Locotenentul Gheorghe Alexandru nu a făcut declaraţii la ora 16.00. Tânărul a spus presei doar că le mulţumeşte tuturor românilor care au fost alături de el. Locotenentul a mai arătat că peste circa o oră va face mai multe declaraţii, de acasă de la el, şi nu din faţa unităţii militare.

Tânărul a declarat pentru „Adevărul“ că nu regretă gestul făcut luni, când a protestat în Piaţa Universităţii, cu toate că şi-a asumat un mare risc. „Uneori trebuie să rişti totul. Eu sunt împăcat sufleteşte în ce priveşte gestul făcut, acela de a ieşi în stradă, printre oameni", spune Alexandru Gheorghe. Tânărul cadrul militar este de părere că „în conştiinţa românilor armata mai are un rol important". Prin gestul său, locotenentul nu a vrut să facă altceva decât să-i îndemne pe semenii săi să se unească. „Nu de nebuni au ieşit oamenii în stradă! În mijlocul mulţimii, eu am văzut oameni de bun simţ şi de bună credinţă, oameni care au ieşit în stradă ca să-şi strige durerea", subliniază Alexandru Gheorghe. „Vin dintr-o familie simplă, de oameni muncitori. Mama mea, de exemplu, a fost dată afară de la locul de muncă după 35 de ani şi lucrează acum din greu pentru 800 de lei. Nu ies în stradă cei cărora le merge bine", punctează tânărul. „Beizadelele care se droghează şi se plimbă cu maşini de 50.000 de euro nu au motive să iasă în stradă, pierd vremea prin cluburi", adaugă el.

CITEŞTE ŞI:

EXCLUSIV Locotenentul Alexandru Gheorghe: „Dacă va fi să ies vreodată din sistem, nu o voi face pe uşa din dos!“

DEZBATERE ADEVĂRUL Omul care a împărţit românii în două: Alexandru Gheorghe. Este de condamnat sau de lăudat gestul militarului?

VIDEO Povestea completă a locotenentului Alexandru Gheorghe, care a protestat în uniformă, şi reacţia publicului

Sute de mesaje de susținere pentru Alexandru Gheorghe, locotenentul care a protestat în uniformă

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite