Incendiul care a făcut scrum Janis Stuf a fost provocat de un scurtcircuit la o vitrină frigorifică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incendiul care a distrus, ieri, aproape în totalitate clubul Janis Stuf din Cluj-Napoca a fost cauzat de un scurtcircuit la una din vitrinele frigorifice amplasate la ultimul etaj, de unde a şi pornit focul, ne-a declarat avocatul celor doi patroni ai localului.

ULTIMA ORĂ: Clubul Janis Stuf, făcut scrum de incendiu, va fi reconstruit!

Janis Stuf funcţiona ilegal!

Citeşte şi VIDEO Clubul Janis Stuf a ars din temelii (GALERIE FOTO)

Localul s-a deschis anul trecut, în luna septembrie. Citeşte aici mai multe despre inaugurare

„S-a identificat zona în care s-a produs incendiul. Nu e exact, dar din primele cercetări reiese faptul că un scurtcircuit s-a produs la una din vitrinele electrice amplasate la ultimul etaj, în zona barului”, a declarat Alin Laurenţiu.

„E posibil să fie asta, dar nu ne putem exprima <<oficial>> încă”, a mai spus Opriş. În local se aflau mai multe staţii de muzică, iar prizele erau amplasate pe pereţi, unele chiar sub trestia cu care erau tapiţaţi pereţii.

Pompierii se află la faţa locului. „O echipă a noastră se află la faţa locului. Nu putem nici confirma, nici infirma, în acest moment lucrându-se la stabilirea cauzei care a provocat incendiul şi la estimarea pagubelor”, a spus Andrei Biriş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj.

Conducerea localului lucrează în acest moment la estimarea pagubelor. „S-a creat o listă, care, credeţi-mă, are mai mult de zece pagini. Sunt foarte multe bunuri distruse. Cel mai probabil, o estimare totală vom avea abia mâine”, a spus Laurenţiu. Avocatul susţine că pierderile sunt mult mai mari decât în cazul clubului My Way, deţinut de aceeaşi patroni, care a fost cuprins de un incendiu anul trecut. Incidentul s-a produs atunci tot din cauza unui scurtcircuit.

Localul, plin de stuf, năvod şi saci

Localul era amenajat în spiritul din Vama Veche cu lemn, stuf, năvod, saci şi alte elemente specifice. „Ne-am dorit în mod exclusiv să deschidem un local în cadrul campusului studenţesc. Ne dorim ca Janis Stuf să fie cea mai ieftină şi faină cârciumă studenţească”, declara, înainte de inaugurarea din luna septembrie, Adrian Munteanu, unul din cei doi manageri ai cluburilor Janis şi My Way.

Al doilea etaj al localului, denumit „La bibliotecă”, funcţiona non stop. Janis Stuf era amenajat pe cinci segmente: fast-food (parter), club (etajul I), bibliotecă (etajul II) cafenea (etajul III) şi bistro (etajul IV).

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite