Atenţie: Târgul de vară Drăgaica distrează, înveseleşte dar şi răneşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Târgul de vară Drăgaica, un eveniment cu tradiţie de sute de ani, poate cel mai aşteptat de buzoieni, are pe lângă numeroasele lui părţi bune, şi o faţă întunecată. Nu puţini sunt cei care ies pe porţile bâlciului fie cu dureri puternice de cap, fie cu răni serioase.

Citiţi şi: Drăgaica, târgul halviţei şi al comèdiilor

Târgul Drăgaica, mai bogat ca anul trecut

Printr-un protocol cu Primăria, Crucea Roşie este prezentă în fiecare zi în târg, între orele 8.00 şi 21.00, cu un cort pentru acordarea primului ajutor. De la deschidere, asistenta medicală şi voluntarii de aici au avut aproape non-stop câte un pacient, care fie solicita să i se ia tensiunea, fie leşinase de căldură.

Peste 300 de vizitatori ai Drăgăicii au necesitat îngrijiri medicale numai în primele trei zile de funcţionare a târgului. „La început am avut muncitori care instalau comediile şi cărora le-au intrat resturi în ochi. Au fost apoi pacienţi cu spasme musculare, şi foarte multe persoane cu stări de lipotimii, mai ales bătrâni”, ne-a spus Maria Vasiliu, asistentă la Crucea Roşie.

Din păcate, au fost şi afecţiuni mai grave, cauzate chiar de utilajele de agrement. Într-un top al riscurilor, pe primul loc se află maşinuţele buşitoare. „Numai pe serviciile mele am avut cinci persoane care au suferit traumatism de coloană cervicală. O mamă cu fiica ei au fost lovite brusc de o altă maşinuţă şi amândouă au venit cu dureri de ceafă şi ameţeli. Am avut însă şi un copil care a dat cu nasul în volanul maşinii”, ne-a spus asistenta Maria Vasiliu.

Reprezentanţii Oficiului pentru Protecţia Consumatorului spun că aceste agregate întrunesc condiţiile de funcţionare. "La ultimele controale, au fost găsite în regulă în ceea ce priveşte măsurile de protecţie însă rămâne de verificat dacă informează corect clienţii asupra riscurilor”, a declarat Florin Grădină, directorul OPC Buzău.
 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite