Specialiştii confirmă: Căldura, cauza împuşcăturilor care au avut loc în ultima perioadă în Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultima lună, incidentele violente din Capitală,  care au implicat împuşcături, au fost din ce în ce mai dese.  Astăzi, poliţiştii au fost cei care au tras focuri de avertisment în timp ce încercau să oprească doi infractori. Exceptând această situaţie, doar în ultima lună, la nivelul Bucureştiului au fost alte patru altercaţii care s-au finalizat cu împuşcături.

Vara este una dintre cele mai aglomerate perioade ale anului pentru poliţiştii bucureşteni, care au de-a face cu tot felul de incidente, unele mai puţin serioase, foarte multe dintre ele grave. Doar în ultima lună, anchetatorii au avut de investigat patru cazuri de împuşcături în plină stradă. Psihologii au o explicaţie pentru valul de violenţe din Capitală. „Statistic, în timpul verii, actele deviante sunt mai dese", a spus Hanibal Dumitraşcu, psiholog. Acesta a explicat că în anotimpul cald, de multe ori căldura ne poate întuneca judecata. „Din punct de vedere psiho-social interacţiunea creşte, atunci când e vremea frumoasă.  Cu cât interacţiunile între indivizi cresc, cu atât actele deviante sporesc. Conflictele care au mocnit escaladează şi se concretizează în acte foarte grave de genul crimelor, violurilor, altercaţiilor", a mai spus psihologul.

Citeşte aici totul despre cazuri:

Focuri de armă aseară, în Capitală. Două grupuri de bărbaţi s-au împuşcat după ce s-au îmbătat

Iubitul Andreei Spătaru a fost reţinut după scandalul cu împuşcături de la Gara de Nord

ROMEO ȘI JULIETA CU ÎMPUȘCĂTURI: O persoană a fost împușcată și alte patru persoane rănite ușor

O persoană a fost împuşcată în faţă în Bucureşti după o altercaţie în trafic

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite