Mirela Trăistaru pictează pe tablourile altor artişti
0Mirela a pictat pe corpul manechinelor, a expus în India şi SUA, a făcut costume şi decoruri pentru film şi teatru, iar acum se ocupă de un proiect prin care pictează peste lucrările altor artişti.
Tânăra pictează de când se ştie. La 4 ani a luat primul premiu la grădiniţă pentru aşa ceva. „Eram foarte mândră pentru că am primit insignă şi diplomă“, îşi aminteşte Mirela. De la trei ani a plecat la bunici, în satul Nepos, şi spune că a fost crescută de toţi cei din sat. I-a plăcut galbenul de mică, chiar dacă nu a folosit culoarea în exces în tablourile ei. „În pictură folosesc toate culorile, galbenul m-a atras pentru că străluceşte“, spune Mirela Trăistaru.
CITEŞTE ŞI
După San Remo, gălăţeanca Maria Crăciun merge la Mamaia şi la Cerbul de Aur!
Gabriel Tecaru-Fiindcă fotbalul l-a trădat, a ales Poliţia şi câinii
În clasa a VIII-a a avut o nuntă în familie. Băieţelul unui unchi era elev la Liceul de Artă din Cluj. „Atunci am aflat prima dată că există acest liceu şi tot atunci a început scandalul în familie. Părinţii nu erau de acord să merg la acest liceu pentru că eram mică şi slabă“, povesteşte artista.
„La insistenţele mele, mama l-a trimis pe tata la Cluj, i-a pus un kilogram de pălincă în braţe şi i-a spus să-l roage pe profesor să mă dezamăgească. «Să-i spună copilei că n-are niciun talent», aşa i-a zis mama“, spune Mirela. Însă profesorul i-a dat o şansă spunând că are talent şi a intrat a doua la liceu.
Respinsă la Cluj, adoptată de Bucureşti
La Bucureşti s-a stabilit printr-o împrejurare nefericită. Deşi era şefă de promoţie, şeful de comisie de la masterul la Cluj nu a acceptat-o. S-a ambiţionat şi a ales să studieze la Bucureşti.
Mirela a cochetat şi cu filmele de artă şi piesele de teatru, realizând costumele pentru spectacole importante. Astfel, ea a lucrat cu regizori celebri precum Lucian Giurchescu, Alexandru Tocilescu, Ion Lucian, Chris Simion şi Gelu Colceag. Costumele din piesa „Femeile savante“ de Moliere, care s-a jucat la Teatrul Naţional, este unul dintre spectacolele pe care şi-a pus amprenta. A lucrat la piese de teatru cu Ştefan Iordache, Cornel Vulpe şi cu Dem Rădulescu la câteva scenete prin 1999, iar la Pro TV nu i-a prea plăcut experienţa de la filmul „Epicenter“.
În tot acest timp nu a renunţat la pictură şi a expus peste tot în lume, prin SUA, India (7 oraşe), Elveţia şi Egipt, unde a pictat un hotel de cinci stele. Mirela a realizat într-o perioadă şi body-painting. „Am terminat la Cluj două specializări, arte şi creaţie vestimentară, şi ca să leg lucrurile am continuat pictura pe corpul manechinelor. Apoi, în 1997, a rezultat prima lucrare pe tema grădinilor, într-un spaţiu paradisiac“, povesteşte pictoriţa.
Acum, se ocupă de proiectul comun „Puzzle Progress“. O părticică din acest proiect, „Add to adress book“, se va constitui într-o expoziţie. „Invit artişti pe care eu i-am întâlnit la un moment dat în viaţă să-mi trimită o lucrare de un metru pe un metru, iar eu voi termina lucrările lor, adică voi picta ceva pe fiecare lucrare“, a explicat Mirela. Până acum a primit 50 de lucrări ale unor artişti români consacraţi, dar şi ale unora din Italia, Bulgaria, Croaţia, Spania, Polonia.
Întrebări şi răspunsuri
De când ai început să strângi lucrările pentru proiect?
De doi ani a înflorit ideea, dar abia acum se concretizează. Aştept încă lucrări ale colegilor din ţară şi străinătate, iar prin septembrie aş vrea să le expun.
Eşti foarte legată de locurile natale. Ce mai păstrezi din zona Bistriţei la Bucureşti?
O carte în care au fost adunate cuvinte din satul bunicilor mei. Nu am vrut să se piardă junincă (vacă tânără), vâşcălan (făraş) sau găun (bărzăun) aşa că i-am propus lui Alexandru Iuiu să le adune într-o carte şi aşa a apărut „Zile pe Someş“.
Profil
Născută: 3 mai 1972, Bistriţa Năsăud
Studii: Facultatea de Arte din Cluj-Napoca, Master la Bucureşti
Familie: Este căsătorită şi are o fiică de 5 ani, Miral
Ce-i place
„Îmi place să cânt, să călătoresc, să pictez şi să fiu cât mai aproape de copilul meu. Îmi plac revoluţiile, schimbările“, spune tânăra.
Ce nu-i place
„Nu-mi place agresivitatea, nici verbală nici psihică, nici fizică, abuzul de orice fel“, a mai spus Mirela.
