Clanurile Chira şi Pietroi împart Sectorul 3

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele două familii ţigăneşti controlează afacerile ilegale din zonă, de la cămătărie până la proxenetism şi trafic de droguri. În urmă cu doi ani şi jumătate, când clanul lui Sile Pietroi, care deja îşi făcuse un nume în comunele ilfovene Pantelimon, Glina şi Căţelu, a vrut să-şi extindă zona de influenţă în Capitală, a trebuit să se lupte cu gruparea condusă de Aurel Chira, care stăpânea sectorul în acea vreme.

Cartierul 23 August şi zona Faur sunt sub dominaţia grupării interlope Chira de ani buni. Membrii clanului se ocupă de toate activităţile ilegale din zonă, de la răpiri, tâlhării, şantaje şi estorcări de bani, până la proxenetism şi trafic de droguri.

Familia ţigănească este originară din Fundeni Frunzăneşti din judeţul Călăraşi, unde s-au retras în prezent o parte dintre capii grupării, printre care şi Aurel Chira. Aici se ocupă de afaceri ilegale cu fier vechi şi fac combinaţii cu produse agricole – cumpără cereale şi animale. Câţiva membri importanţi ai clanului operează în continuare în zona 23 August, unde se ocupă de proxenetism.

CITIŢI ŞI: CINE CONTROLEAZĂ CAPITALA DIN UMBRĂ

Pedeapsă capitală provocată de iubita unui interlop

40 de interlopi contra unui bodyguard

Una dintre isprăvile cele mai mediatizate ale clanului s-a petrecut în luna mai 2006. 40 de interlopi, înarmaţi cu săbii şi alte arme albe, l-au snopit din bătaie şi l-au tăiat pe un bodyguard de la firma de pază BGS, care îşi conducea iubita acasă.

Se pare că agresorii, membrii clanurilor prietene Chira şi Nie, erau supăraţi că un coleg al agentului de pază i-a dat de gol de mai multe ori când i-a prins la furat şi au vrut să transmită un mesaj.

La scurt timp după incident, Marian Leonard, zis „Bache“, unul dintre liderii clanului Chira şi, totodată, cel care îl tăiase pe agentul de pază cu sabia, a fost săltat de poliţişti sub acuzaţia de tentativă de omor. 



Pietroi, rivalul lui Chira

Clanurile Chira şi Pietroi împart Sectorul 3

Un alt clan foarte puternic din sectorul 3 este cel condus de Vasile Fierbântu, zis şi Sile Pietroi. Interlopul este originar din comuna ilfoveană Glina. Gruparea  este specializată pe şantaje, extorcări şi tâlhării.

În toamna anului 2007, când a încercat să se impună şi în Capitală, a întâlnit rezistenţa clanului Chira, care controla zona 23 August, cu care a avut un conflict în cartierul Titan. Cele două grupări s-au luptat atunci cu un adevărat arsenal de război, de la săbii şi topoare, până la arme de foc. Se pare că gruparea lui Sile Pietroi a ieşit mai puţin şifonată din acest conflict.

CITIŢI ŞI: 2009-UN INTERLOP ARESTAT LA FIECARE DOUĂ ZILE

Eliberat la 24 de ore după ce a fost capturat de poliţişti

Sile Pietroi este cunoscut de presă şi pentru că s-a implicat în campaniile electorală din Bucureşti. El a susţinut doi candidaţi la primăriile de sector. Oameni puşi de el au lipit atunci afişe electorale prin oraş.

În vara anului 2008, Sile Pietroi a reuşit să fugă de poliţiştii care au arestat atunci 16 membri ai găştii sale, dar a fost capturat după 24 de ore. Incredibil, dar la o zi după ce a fost prins, Tribunalul Bucureşti a decis eliberarea lui şi a celor opt membri din clanul său pe motiv că nu reprezintă pericol social. Interlopul este cercetat în libertate în momentul de faţă.

Clanul Cuza, şmecherii din Sălăjan

O altă grupare din sector, despre care ne-a scris un cititor, este clanul Cuza. Familia condusă de Nelu Cuza deţine ştrandul Trei Ligheane, sau Titan, cum îl ştiu bucureştenii şi discoteca din incinta complexului. Se pare că în clubul de noapte se desfăşoară frecvent activităţi de prostituţie şi trafic de droguri, spune cititorul.

„Acum 4-5 ani, Gilbert, Cuza ăla mare, a intrat cu o sabie până la bazinul mare ca să îl taie pe unu. A fugit toată lumea de pe ştrand atunci. Acum s-au mai cuminţit că îi strică combinaţiile cu politicienii lui taică-su dacă se ţine de prostii“
Ivan
internaut

CITIŢI ŞI: ÎMPUŞCĂTURI CA-N FILME ÎN SECTORUL 2

Taxa de şmecher, dublă faţă de chirie

Mircea, proprietarul unui bar din Centrul Istoric, spune că taxa de protecţie impusă de clanurile care controlează perimetrul este de două ori mai mare decât chiria pe care o plăteşte pentru spaţiu.

Astfel, dacă pentru chirie trebuie să scoată din buzunar, lunar, 1.000 de euro, pentru aceeaşi perioadă el trebuie să le plătească şmecherilor din cartier 2.000 de euro.

Bucureşteanul a închiriat spaţiul unde înainte fusese un alt pub,  închis în urmă cu câteva luni. Nici bine nu a dat drumul localului, că a şi fost vizitat de câţiva băieţi cu „ceafa groasă“, care i-au explicat că pentru a nu-i fi distrus barul la fiecare câteva zile, ar fi bine să le plătescă o taxă lunară fixă, indiferent dacă face profit sau nu.

De frică, Mircea nu a anunţat poliţia, dar a încercat să vorbească cu reprezentanţii autorităţilor locale. Aceştia au ridicat neputincioşi din umeri.

Citiţi astăzi, în Adevărul de Seară, detalii despre clanurile care fac legea în sectorul 4.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite