Bucureşti: „La revoluţie mi-aş fi dorit să operez cu patru mâini!”

Profesor doctor Nicolae Constantinescu a fost medic de gardă la Spitalul Colţea începând de la 21 decembrie 1989. Până la 28 decembrie a fost martorul direct al ororilor comise în timpul Revoluţiei. A operat, în condiţii de război, 22 de oameni împuşcaţi.

În aceşti 20 de ani, care au trecut de la Revoluţia din decembrie 1989, chirurgul Nicolae Constantinescu a încercat să scoată la iveală adevărul unor crime care alcătuiesc un tablou veridic de război. Un adevăr căruia i-a fost martor direct, alături de toţi ceilalţi medici care au operat aşa cum n-au mai făcut-o niciodată în vreme de pace. Zeci de tineri schilodiţi de gloanţe care le-au scos creierii pe caldarâm au umplut sălile spitalului Colţea în acele zile.

„Domnu’ doctor, am familie şi copii!”

Doctorul Nicolae Constantinescu păstrează şi acum dovezile incontestabile ale crimelor: copii ale fişelor de intrare în îngrijire medicală şi alte documente medicale, care ulterior au dispărut fără urmă din spital. Deşi le-a pus la dispoziţia organelor de anchetă, implicate în aceşti 20 de ani în dosarele „Revoluţiei”, nu a interesat pe nimeni.

Mărturii din infernul Revoluţiei: I-a fost secţionată mâna în noaptea de 22 decembrie

Răspunsul pe care profesorul Nicolae Constantinescu l-a primit de la procurori a fost mai mult decât clar: „Procurorul general Mugurel Florescu mi-a spus  «Domnu’ doctor, am familie şi copii!»”. Împreună cu alţi medici care au operat în acele zile au întocmit o sesizare pe care au adresat-o procurorilor, în calitate de martori care au operat oameni răniţi cu arme de foc sau arme albe.

Sesizarea a rămas fără nici un răspuns concret. Procurorii au decorat-o doar cu o multitudine de rezoluţii în van. „Nu s-a făcut nicio autopsie în acele zile. Legea spune clar: orice moarte violentă se autopsiază! Nu s-a făcut nimic! Medicii legişti au devenit complici la crimă alături de cei care au dat ordin să nu se facă aceste autopsii!”

Jurnal de gardă 21-28 decembrie 1989

La spitalul Colţea au fost trataţi cei mai mulţi împuşcaţi din Bucureşti, adică 192. „Şi aici nu intră cei care au ajuns deja morţi la noi. Este vorba de cei pe care i-am tratat. Unii dintre ei au murit ulterior”, lămureşte profesorul Constantinescu.

Martori în infernul Revoluţiei: „Hai, tată, că ne omoară şi pe noi!”

21 decembrie. Chirurgul Nicolae Constantinescu era de gardă la Spitalul Colţea din Capitală. La vremea aceea avea 53 de ani.

Ora 11.50. Sosesc primii răniţi. „Au fost două femei călcate în picioare când s-a auzit bufnitura din Piaţa Palatului. Erau muncitoare. Elena Anghel şi Dumitriţă Lucica, călcate în picioare de mulţimea speriată, în Piaţa Palatului”, spune doctorul Constantinescu. În tot acest timp medicii din incinta spitalului urmăreau ce se petrece în Piaţa Universităţii.

Primul împuşcat

13.45. Soseşte cel de-al treilea rănit, plin de sânge în spate. Împuşcat. Glonţul trecuse ca un ac prin pânză prin pielea lui. „Spune că i-a explodat o petardă în spate. Îl dezbrac, îl examinez şi constat că fusese împuşcat. A fost prima plagă împuşcată pe care am văzut-o în viaţa mea. Când i-am spus că a fost împuşcat a leşinat. Şi-a revenit până la urmă”, îşi aminteşte chirurgul.

Dosarele Revoluţiei: Jurnalul Magdei Bitay

Şi-a iscodit pacientul şi a aflat că acesta venise de la Caras Severin să anunţe ce se întâmplă la Timişoara. „I-am spus: „Ai vreo prietenă la Bucureşti?”. Zice da. „O chemi aici şi spui că ai avut întâlnire cu ea şi te logodeşti cu ea. E clar?”. Mi-am imaginat că va fi luat la întrebări de secretarul de partid al clinicii”. La 17.47 la Spitalul Colţea ajunge Sorin Mihalcea, un bucureştean împuşcat în coapsă.

„Stăteau ca peştii pe culoarele spitalului”

După-amiază a început să se ragă cu trasoare. „Ne-am dus cu toţii spre ferestrele zidului dintre piaţă şi am văzut următoarea treabă: se trăgea cu trasoare, în sus, şi în  momentul acela oamenii cădeau jos. De atunci culoarul spitalului s-a umplut de răniţi care aşteptau să fie operaţi. Stăteau ca peştii, aşa de mulţi erau”. Doctorul Constantinescu a intrat în operaţie. Era joi. A operat încontinuu până duminică.  „Eu am operat până duminică dimineaţă. Pauză doar ca să mănânc câte un sandviş cu brânză pe care mi-l aducea nevastă-mea şi să beau apă. Îmi părea rău că nu am patru mâini”, povesteşte doctorul.

Triajul pacienţilor, operaţiune de război

La un moment dat în spital a fost adusă o fată în moarte clinică. Eugenia Popa. Profesorul păstrează şi  acum radiografia acelei fete, în care se vede clar un glonţ înfipt în ficat.

Primul erou ucis în 1989 avea 19 ani

„Fata asta ne-a fost adusă în fază de moarte clinică şi anestezistul, un om extraordinar, a făcut atunci o activitate pe care noi nu o cunoşteam şi care se numeşte „triajul răniţilor”. În război, una dintre preocupărilor celor care oferă asistenţă medicală este triajul, adică să împarţi bolnavii în foarte gravi şi cei care pot să mai aştepte. Omul acesta i-a pus fetei o oglindă, şi a văzut că s-a aburit. Şi a zis: „Domnule, doctor, urgent, pe masă! ” Şi am dat jos bolnavul pe care-l operam şi am pus-o pe fata asta”, îşi aminteşte doctorul.

Operaţia a reuşit, în regim de urgenţă, însă chirurgul nu i-a scos glonţul din ficat pentru că ar fi riscat să o omoare. Eugenia a fost printre primii pacienţi pe care Nicolae Constantinescu i-a trimis la tratament la Londra, în  ianuarie 1990. „Nici atunci nu i-au scos glonţul. Trăieşte şi acum cu el ficat, a născut, are un băiat de 14 ani”, spune chirurgul.

22 de operaţii

Din totalul de 22 de pacienţi pe care i-a operat în acele zile de coşmar, doctorul Nicolae Constantinescu a pierdut doar unul singur, care fusese împuşcat în burtă. „Mugur Dumitrel, tată de trei copii, glonţul i-a ieşit prin fesa stânga. Din păcate avea nu numai vezica urinară plină, ci şi rectul plin. Şi atunci glonţul i-a străpuns toate astea şi a explodat în burta lui, nu numai urină, ci şi fecale. Din păcate, fecalele s-au dus şi pe coloana vertebrală şi i-au dat o infecţie ascendentă care l-a omorât. Băiatul acela a murit. A trăit doar trei zile”, îşi aminteşte îndurerat chirurgul.

Adevărata faţă

Chirurgii spitalului Colţea au adunat 42 de gloanţe scoase din oameni. La 1 ianuarie 1990, colonelul de Miliţie Nicolae Ghircoiaş, cel care s-a ocupat de transportarea cadavrelor de la Timişoara la Bucureşti şi apoi de incinerarea acestora, s-a prezentat la spital şi a cerut gloanţele. Apoi acestea au dispărut fără urmă. “Noi, cei care am operat, am văzut adevărata faţă a comunismului. Am văzut-o acolo. Adevărata faţă a comunismului dispus să ucidă. Atunci am priceput eu de ce a omorât Stalin, de ce a omorât Mao. Comunismul are glonţul împotriva celor care nu-l agreează. Clar şi fără nici un fel de discuţii. Am văzut-o cu ochii mei”, spune răspicat profesorul Nicolae Constantinescu.