Martori în infernul Revoluţiei: „Hai, tată, că ne omoară şi pe noi!”

Pentru bucureşteanul Traian Vasu zilele de 21 şi 22 decembrie 1989 s-au transformat într-un episod dintr-un film suprarealist. Împreună cu fiica sa, de doar 13 ani, bărbatul a trecut prin infernul  din beciurile Miliţiei Capitalei şi de la închisoarea Jilava.

Dosarele Revoluţiei: Jurnalul Magdei Bitay

DECEMBRIE ’89/ Glonţul din coloană nu i-a afectat verticalitatea

Amintirile acelor zile îl răscolesc cumplit pe Traian Vasu, acum în vârstă de 65 de ani. Înjurături aprige îi scapă printre dinţi, apoi se adună şi zgândăre o rană care nici acum, la 20 de ani, nu pare să se fi vindecat. În decembrie 1989, Vasu era muncitor la Întreprinderea pentru Aparate şi Utilaje pentru Cercetare. „Pe 21 dimineaţa am deschis Europa Liberă şi am ascultat reluarea transmisiei şi am auzit acea fetiţă care a strigat pe scările catedralei din Timişoara «Nu trageţi, ucigaşilor!». La întreprindere se pregăteau autobuzele care să ne ducă la miting, în Piaţa Palatului. N-am vrut să merg”, îşi aminteşte Vasu.
Secretarul de partid de la  fabrică i-a spus „Traiane, vezi că te-am mai scăpat şi altă dată, dar acum nu prea se poate!”. Cu toate acestea muncitorul a continuat să refuze şi a plecat să doneze sânge, ca să-şi inventeze un pretext. „De la Hematologie m-am dus pe jos până acasă. Niciodată nu am văzut străzile atât de pustii”.



„Veniţi să vedeţi cum se scrie istoria”
Spre după-amiaza zilei de 21 decembrie, după ce a hălăduit prin oraş mai multe ore, a ajuns la Universitate. „Era ceva fantastic, numai pentru asta merita să trăieşti o viaţă. Se trăgea cu trasoare, se auzea un uruit continuu. Era ceva de necrezut. Cineva spunea la portavoce să rămânem până dimineaţă, când vor veni muncitorii din schimbul 3 de la 23 August”. A vrut chiar să se urce pe baricadă, alături de tinerii care au construit-o, dar dintr-o dată s-a simţit bătrân. „Am zis să las tineretul, eu deja aveam 45 de ani!”. S-a dus acasă într-un suflet, în Apărătorii Patriei, cu gândul de a-şi lua familia să vină cu toţii la Universitate pentru a vedea cum se scrie istoria. „Când m-am întors cu fetiţa mea cea mică, Geta, care avea 13 ani, nu mai era atmosfera aceea idilică. Era înspăimântător. Interul era învăluit într-un fum negru şi se striga «Jos Ceauşescu!»”.

Oamenii cădeau împuşcaţi la picioare
Plecase de-acasă cu două cutii de pateu în buzunar, o pâine îndesată la brâu şi cu un briceag. Fata cea mică, Geta, se ţinea scai de el şi-l întreba mereu de unde se trage văzând cum oamenii cădeau seceraţi la picioare. „Vedeam din când în când căzând pe lângă noi câte o femeie sau un băiat împuşcaţi la picioare. Văzusem un militar în termen pe care-l lovise un ţigănuş cu o sticlă spartă. Începuse să-i ţâşnească sângele în toate părţile. A fost cel mai oribil lucru pe care l-am văzut în seara aceea”, îşi aminteşte Traian Vasu.



„Aveţi altul mai bun decât Ceauşescu?”
Era trecut de ora 22.00 şi a început să se tragă oamneii au început să se retragă spre Teatrul Naţional cu miliţienii pe urmele lor. „Trăgeau cu automatele după noi, iar fiica mea mi-a spus «Tătă, hai, că ne omoară ăştia şi pe noi!»”. Atunci au coborât în gura de metrou, care părea singura scăpare pentru revoluţionarii hăituiţi de gloanţe. Zgomotul infernal al rafalelor se auzea amflificat sub pământ. Peronul spre Piaţa Romană era ticsit. Un militar cu o uniformă cenuşie stătea rezemat de perete şi-i supraveghea pe oamenii care scandau „Jos Ceauşesu!”, „Timişoara!”, „Vrem democraţie!”. „Ne răspundea ca un ecou la fiecare lozincă. Dacă strigam «Jos Ceauşescu!», ne răspundea «De ce vreţi, mă, să-l daţi jos pe Ceauşescu, Aveţi voi altul mai bun?». Când strigam «Jos comunismul!», ne răspundea sec «De ce vreţi, mă, democraţie?»”, povesteşte Traian Vasu.

Metroul, beci de tortură
Răspunsurile militarului i-au speriat pe oameni şi au început unul câte unul să fugă, însă erau preluaţi de bastoanele nemiloase ale celorlaţi militari. Erau bătuţi până cădeau jos, unde încasau neputincioşi picioare în cap şi ficat. Traian Vasu şi-a luat copilul şi s-a încumetat să treacă, cu gândul să iasă afară. „Am văzut-o pe fată cum se învârtea în aer sub puterea loviturilor. După primul baston primit am simţit cum îmi troznesc oasele capului. După al doilea îmi căutam creierii pe jos”, spune Vasu. Marea lui grijă era să nu cadă, pentru că era conştient că nu se va mai ridica. În loviturile soldaţilor au fost scoşi prin gura de metrou de la universitate fiind apoi „mânaţi” în bătaie până la Miliţia Capitalei. „Era un cordon de militari care cum treceai cum te loveau cu ce puteau, cu picioare, cu bastoane, cu pumni. Fetiţa era la câiva paşi înainte mea. Deşi era mică, făcea sport şi era bine dezvoltată. Am văzut cum a prins-o unul de păr şi urla la ea «Eşti studentă? Fi-r-ai a dracului de curvă, ce cauţi aici?»”. Vasu a asistat în tot acest timp neputincios la schingiuirea copilului său. La miliţie a urmat altă porţie de tortură. Cu un ochi de-abia dacă mai vedea şi avea câteva coaste rupte. Sub loviturile miliţienilor i-a căzut pâinea pe care o avea la brâu. Nu-şi mai simţea carnea pe el. „Au început să râdă, iar unul dintre ei a spus «Ia uite, bă, nemâncaţii dracului, cine vrea să-l dea jos pe Ceauşescu!»”.



Plutonul de execuţie de la Jilava
Legaţi cu frâghia de mâini, doi câte doi, pentru că nu mai erau cătuşe, de la Miliţie au fost încărcaţi într-o maşină, unde de-abia au încăput îndesaţi cu patul armei. În timpul acesta Traian Vasu îi pierduse urma Getei. „Intrasem forţat patru inşi într-o nişă unde în mod normal ar fi trebuit să stea doar jandarmul. Eram verzi la faţă, de-abia respiram. Era un drum cu hurducători şi mi-am imaginat că e drumul spre Jilava. Atunci am avut convingerea că sunt condamnat la moarte”, povesteşte Vasu.
La Jilava li s-a dat mâncare şi au fost puşi să se spele. Când s-a uitat în oglindă, Traian Vasu nu s-a recunoscut. Nu mai avea nas, faţa îi era tumefiată de atâtea lovituri. Aici au stat până pe 22 spre seară, când au fost eliberaţi. Căzuse Ceauşescu. Nici acum nu credea că a scăpat cu viaţă, îşi imagina că e o diversiune ca să-i omoare.

„Pentru ce era, tată, să murim?”
Ajuns acasă, a regăsit-o pe Geta, care acuza dureri foarte mari de cap. „Când am văzut-o m-am speriat. Avea calota craniană deplasată. Atunci mi-am jurat că dacă îmi scapă copilul cu viaţă, voi uita totul”, mai spune Vasu. Geta are acum 33 de ani şi trăieşte urmările tragice ale bătăilor crunte. La 20 de ani de la Revoluţie, Traian Vasu îşi duce zilele bântuit de întrebarea fiicei sale: „Pentru ce era, tată, să murim?