FC Braşov - Oţelul Galaţi 3-0 / Vezi aici filmul meciului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În ultima partidă susţinută pe propriul teren, FC Braşov a fost învinsă, cu 0-1, de CFR Cluj
În ultima partidă susţinută pe propriul teren, FC Braşov a fost învinsă, cu 0-1, de CFR Cluj

După cinci înfrângeri consecutive, FC Braşov şi-a revenit şi a făcut spectacol cu Oţelul Galaţi, pe care a învins-o cu un neverosimil 3-0. Golurile partidei au fost marcate de Abrudan (min. 2), Sburlea (min. 19) şi Roman (min. 80). Cu 34 de puncte acumulate, braşovenii s-au apropiat la două lungimi de adversarii din această seară.

CITEŞTE ŞI:

Viorel Moldovan: „Am obţinut o victorie care ne-a descătuşat“

Dorinel Munteanu: „Am jucat penibil cu FC Braşov“

FC Braşov a înviat în cea de-a treia zi de Paşte! FOTOGALERIE

Final de meci ! FC Braşov - Oţelul Galaţi 3-0 !!!

min. 85 - ultima schimbare la FC Braşov: Măldărăşanu a intrat în locul lui Grigore

min. 84 - Răzvan Ochiroşii a primit cartonaşul galben

min. 80 - GOOL FC Braşov !!!! 3-0 !!! Mihai Roman a făcut şah-mat apărarea gălăţenilor şi l-a învins pe Grahovac cu un şut sub transversală, din cinci metri !!!!

min. 79 - Robert Ilyes a fost schimbat cu Marian Cristescu

min. 79 - cartonaş galben pentru Cojoc

min. 76 - Haţegan l-a avertizat pe Robert Ilyes

min. 74 - prima schimbare la FC Braşov: a intrat Hadnagy, în locul lui Zaharia

min. 73 - oaspeţii au replicat prin Sălăgean, al cărui şut de la 25 de metri a zguduit transversala porţii lui Coman

min. 70 - torpila lui Nicolae Grigore, de la aproape 30 de metri, a trecut la o palmă de vinclu

min. 69 - la gălăţeni a intrat Cojoc, în locul lui Gabi Paraschiv

min. 65 - Sburlea a centrat în careu, dar mingea a trecut prin faţa porţii lui Grahovac

min. 63 - centrarea lui Zaharia nu a fost ajunsă în careu de Sburlea

A doua schimbare la Oţelul: a ieşit Giurgiu, a intrat Viglianti

min. 62 - Perendija a văzut cel de-al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat!

min. 59 - Sergiu Costin a primit cartonaşul galben

min. 59 - Sabrin Sburlea a scăpat spre poartă, dar a fost oprit de tuşier, care a semnalizat ofsaid

min. 49 - şutul lui Mihai Roman, de la 35 de metri, a fost reţinut, în doi timpi, de portarul oaspeţilor

min. 46 - Dorinel Munteanu efectuează prima modificare: iese Silviu Ilie, intră Sălăgean

S-a reluat partida!

Finalul primei reprize! FC Braşov - Oţelul Galaţi 2-0 !

min. 38 - Rui Duarte a fost avertizat de Haţegan

min. 26 - MIhai Roman a văzut cartonaşul galben

min. 19 - GOOL FC BRAŞOV !!! 2-0 !!! Rui Duarte a centrat în careu, Zaharia a întors pentru Sburlea, iar tănărul atacant braşovean l-a executat pe Grahovac cu un şut plasat, de la 12 metri !!! 2-0 !!!

min. 17 - lovitura liberă executată de Munteanu a fost reluată, cu capul, din poziţie ideală, de Robert Ilyes, dar lovitura fostului rapidist a trecut pe lângă poarta gălăţenilor

min. 16 - Silviu Ilie a primit cartonaşul galben

min. 13 - Perendija a fost avertizat de Haţegan

min. 12 - lovitura de cap a atacanţilor gălăţeni a fost scoasă de pe linia porţii de Cristi Ionescu

min. 7 - după un un-doi cu un coleg, Gabi Paraschiv a şutat, din 15 metri, periculos spre poarta lui Dani Coman, dar mingea a trecut de puţin pe lângă stâlpul porţii

min 2 - GOOOL FC BRAŞOV !!!!! 1-0 !!!! Cătălin Munteanu a executat o lovitură liberă de la 30 de metri, iar fundaşul Octavian Abrudan a deviat mingea, din şase metri, în plasa porţii lui Grahovac !!!

min. 1 - startul partidei

În tribuna oficială a Stadionului şi-au făcut apariţia şi conducătorii de la Oţelul Galaţi şi FC Braşov, Marius Stan, respectiv Dinu Gheorghe, precum şi patronul stegarilor, Ioan Neculaie.

Cei doi antrenori vor alinia următoarele echipe:

FC Braşov: 1. Coman - 2. Rui Duarte, 4. Abrudan, 15. Oros, 12. Cristi Ionescu - 14. Roman, 10. Ilyes, 8. Grigore, 7. Cătălin Munteanu - 11. Zaharia, 21. Sburlea

Antrenor: Viorel Moldovan

Rezerve: Mincă, Voicu, Nae Constantin, Cristescu, , Măldărăşanu, Savic, Hadnagy

Oţelul Galaţi: 12. Grahovac - 3. Râpă, 21. Perendija, 18. Costin, 14. Silviu Ilie - 26. Neagu, 29. Giurgiu - 8. Antal, 30. Paraschiv, 11. Ochiroşii - 27. Pena

Antrenor: Dorinel Munteanu

Rezerve: Baotic, Viglianti, Sipovic, Ibeh, Iorga, Cojoc, Sălăgean

Arbitri: Ovidiu Haţegan - Micloş Nagy, Ioan Onicaş

Observator LPF: Rodion Cămătaru

Cu 31 de puncte acumulate şi un îngrijorător -8 în clasamentul adevărului, jucătorii lui Viorel Moldovan sunt obligaţi să învingă, întrucât un eventual rezultat negativ i-ar arunca pe galben-negrii în zona nisipurilor mişcătoare.

De partea cealaltă, cu un început aproape perfect de retur, gălăţenii lui Dorinel Munteanu sunt pe locul opt, cu 36 de puncte acumulate, fiind scăpaţi, cel puţin pentru moment, de zona periculoasă a clasamentului.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite