Şeful DGA Braşov, singurul supravieţuitor al tragediei de la Lunca Câlnicului, va fi operat din nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Paul Răvoiu, internat la Spitalul Floreasca din Capitală, a suferit deja o primă operaţie la femur şi urmează să fie supus unor noi intervenţii chirurgicale, la cot şi la pumn.

Citeşte şi:

Doi ofiţeri morţi şi şeful DGA Braşov rănit grav, într-un accident de pe DN 11, la Lunca Câlnicului

Legiştii nu le-au dat celor doi ofiţeri DGA nicio şansă de supravieţuire

Şeful Clinicii ATI de la Spitalul Floreasca, conferenţiar Ioana Grinţescu, a declarat, vineri, pentru Mediafax, că starea şefului DGA este stabilă, dar medicii sunt încă rezervaţi în privinţa evoluţiei ulterioare.

"Vorbim despre un pacient cu politraumatism. În primele zece zile de la accident, politrauma are evoluţie imprevizibilă, de aceea nu putem spune cum va evolua starea lui. Pacientul este conştient, cooperant. Vor fi realizate mai multe intervenţii chirugicale, pe rând, fiind evaluată continuu starea lui. Nu putem spune că este cel mai grav pacient pe care l-am avut vreodată. Sperăm într-o evoluţie bună", a spus medicul oana Grinţescu, citat de Mediafax.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite