Unicat: Comoară istorică, păstrată în seiful Arhivelor Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefania Botez, consilier I în cadrul Arhivelor, ţine în mâini preţiosul document
Ştefania Botez, consilier I în cadrul Arhivelor, ţine în mâini preţiosul document

Un hrisov al lui Bogdan al III-lea, vechi de peste 500 de ani, nu are valoare de inventar, fiind expus extrem de rar. Documentul, scris pe pergament, cu pecetea domnească, din ceară roşie, a intrat în Arhivele Naţionale acum 22 de ani şi este considerat extrem de valoros.

Intrat în colecţiile Arhivelor în anul 1988, hrisovul lui Bogdan al III-lea, zis "cel Chior", fiu al lui Ştefan cel Mare, se referă la Mircea Ezereanu, al cărui tată a căzut în celebra bătălie de la Vaslui, de la Podul Înalt.

Specialiştii spun că documentele din perioada respectivă pot fi numărate pe degete. Întâmplarea a făcut ca, în urmă cu mai bine de 20 de ani, hrisovul să ajungă în mâinile actualului director al Muzeului Brăilei, dr. Ionel Cândea, care l-a şi descris, în revista Istros.

„Actul a fost dat la Hârlău, la 1 iulie 1505, constând din întărirea cumpărării satului Hălmăjeşti, pe Tutova, «unde a fost Hălmaj, sub cetate», de către Mircea Ezereanu şi surorile sale, plătit cu 50 de zloţi tătărăşti lui Jora, fiul lui Jurj Răspopa, în faţa domnului", preciza, la acea vreme, istoricul Ionel Cândea.

„La noi la Brăila, la Tanti Elvira...”/Află de aici unde erau bordelurile de altădată

Până să fie adus la muzeu, hrisovul domnesc a aparţinut familiei Demetriade. La un moment dat, Mihai Demetriade, elev la Şcoala Generală nr. 7, l-a dus la muzeu ca să-i afle conţinutul şi aşa a fost studiat de dr. Ionel Cândea. Un an mai târziu, în 1988, „cartea domnească" se afla, oficial, în posesia Arhivelor Naţionale.

image

Inestimabil, dar fără valoare stabilită

Scris în limba slavonă - limba cancelariilor domneşti - pe pergament, are pecetea din ceară roşie şi şnurul din mătase aproape intacte. În toată ţara, sunt doar câteva documente de pe vremea lui Bogdan III. Deşi atât de preţios, actul vechi de secole nu are nicio valoare de inventar.

Portret: Richard Otto Guminschi este cel mai în vârstă brăilean înscris la biblioteca publică

„Instituţia noastră nu are un specialist care să evalueze documentele din punct de vedere al valorii materiale sau «de piaţă», deoarece legislaţia arhivistică nu prevede preluarea de documente pe astfel de criterii. La preluarea documentelor - registre, dosare, cărţi poştale, fotografii, înscrisuri - avem în vedere valoarea documentar-istorică, importanţa ştiinţifică şi practică a informaţiilor cuprinse în acestea", a precizat Ştefania Botez, consilier în cadrul Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale.

Hrisovul lui Bogdan, fiul lui Ştefan cel Mare, păstrat la Arhive

Povestea primei Biblii româneşti, care a scăpat de topitoria comuniştilor

Dat fiind faptul că actul domnesc este bine păstrat, scris pe pergament (piele de ied nenăscut, special pregătită) şi atât de vechi, el este ţinut în seif, sub cheie, iar instituţia care-l adăposteşte este păzită 24 de ore din 24 de către jandarmi.

Documentul a fost de puţine ori expus, şi atunci sub o strictă supraveghere. De altfel, puţini brăileni ştiu că oraşul nostru păstrează hrisovul lui Bogdan, fiul lui Ştefan cel Mare, şi că-n acel hrisov se face referire la fiul unui erou, Ezereanu, mort în luptele cu turcii, acum mai bine de cinci secole.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite