Fenomen: Consiliul Judeţean Brăila a disponibilizat posturile vacante!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După modelul celor de Primărie şi de la instituţiile subordonate, CJ aplică măsurile de austeritate "în orb". Atât aparatul propriu al CJ, cât şi instituţiile subordonate au fost nevoite să îşi modifice schemele de personal, primele puse pe liber fiind posturile vacante.

Reducerile de personal nu au afectat administraţia locală aşa cum s-a întâmplat în alte judeţe. Noile prevederi legale obligă şi Consiliul Judeţean din Brăila să funcţioneze cu 396 de posturi, pentru aparatul de specialitate, la care se adaugă cele 10 posturi pentru perioada de implementare a proiectelor de finanţare din fonduri externe nerambursabile, de peste 10 milioane de euro.

Reacţii: Asistentele din Spitalul Judeţean Brăila se plâng oficialilor din Ministerul Sănătăţii!

Tot atâţia, dar cu salarii mici

În urma reorganizării, impuse de la centru odată cu anunţarea implementării măsurilor de austeritate ale Guvernului Boc, au fost tăiate 31 de posturi, din care 30 de funcţii publice şi unul ce fusese creat în regim contractual, niciun angajat nefiind pus pe liber, efectiv, asta pentru că au fost concediate posturile vacante.

„Reorganizarea în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean a vizat o reducere a numărului de posturi vacante şi o reorganizare a directiilor de specialitate", a precizat Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila.

Cultura, neatinsă de concedieri

Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati" îşi reduce numărul de angajaţi de la 69 la 64, tot prin scoaterea „vacantelor": restaurator, conservator, bibliotecar, redactor şi analist.

Şase posturi dispar şi din grila Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu", reducerea fiind de la 43 la 37, în timp ce la Muzeul Brăilei se reduce de la 81 la 75 numărul de posturi.

Veste şocantă: 400 de angajaţi din Sănătatea brăileană pleacă acasă

Şi Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila îşi restrânge activitatea, de la 37 de angajaţi la 28. Serviciul Comunitar de Evidenţă a Persoanelor scapă de 10 posturi vacante, iar Camera Agricolă rămâne cu cele 20 de posturi, 18 funcţii publice de execuţie şi două funcţii de conducere.

Salarii de mizerie, dar sigure

Şi toate acestea în contextul în care s-au făcut reduceri salariale "la sânge" în toate instituţiile bugetare. Cum, necum, după aplicarea măsurilor de austeritate, bugetarii s-au trezit şi fără sporuri şi fără 25 la sută, ceea ce se duce, per-total, în aproape 40 la sută din venitul din scriptele din luna iulie.

Ședință aprinsă la CJ Brăila/Câțiva consilieri au cerut scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului privind

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite