Stiri din Bistrita

Doliu în familia Sighiartău: O soție și șapte copii își înmormântează capul familiei

19 martie 2010, 09:05 |  Autor: Veronica Ganea | 

Cuvinte cheie: bistrita, transilvania, sighiartau,

Întreaga familie Sighiartău, la cununia uneia dintre fiice

Întreaga familie Sighiartău, la cununia uneia dintre fiice

 

Consilierul județean Ioan Sighiartău, care a murit pe neașteptate săptămâna trecută în timpul unei vacanțe în Egipt,  este înmormântat astăzi de la ora 13.00, la Biserica Penticostală „Sfânta Treime" din Bistriţa. Conform pastorului Viorel Deac, la funeralii sunt aşteptaţi peste 1000 de participanţi. După ceremonie, trupul consilierului va fi dus la Şintereag unde va fi înhumat, după cum și-a exprimat dorința în timp ce era în viață

Funeraliile lui Ioan Sighiartău vor fi transmise în direct pe site-ul Bisericii „Sfânta Treime". Pastorul bisericii spune că s-a hotărât acest lucru pentru ca înmormântarea să poată fi urmărită şi de rudele decedatului care se află în Statele Unite.

„Înmormântarea se va putea auzi şi se vor vedea secvenţe importante din ea pe site-ul bisericii. Faptul că el are rude în Statele Unite ne-a făcut să pregătim acest lucru", a anunţat pastorul Viorel Deac. Acesta a mai menţionat că Ioan Sighiartău şi familia sa, care numără încă opt membri, au fost nişte oameni apreciaţi în cadrul comunităţii religioase din care făceau parte. „A fost un simplu membru, dar un om apreciat în comunitate. L-am cunoscut foarte bine, suntem cam de aceeaşi vârstă. A fost un om deosebit, un om care a ajutat", a spus Deac Viorel, pastorul Bisericii Penticostale „Sfânta Treime" din Bistriţa. 

Ioan Sighiartău a făcut infarct sâmbătă dimineaţa în timpul unui tratament în staţiunea Hurghada, o zonă turistică din Egipt, situată de pe malul Mării Roşii. Consilier judeţean, membru al Partidului Democrat-Liberal şi om de afaceri, bistriţeanul a murit din cauza unei afecţiuni cardiace de care suferea de multă vreme. Apropiaţii lui cred că schimbarea bruscă de temperatură, în momentul sosirii în Egipt, i-a fost fatală. Trupul consilierului, însoţit în vacanţă de soţia sa, a fost trimis în România în patru zile, după mai multe formalităţi îndeplinite de oficialii din Egipt.    

De transmisiunea în direct a funeraliilor se ocupă Cornel Buhai, un membru al bisericii penticostale din Bistriţa. „Am făcut mai multe transmisii de acest gen. Cu ajutorul unui server ustream.tv reuşim să intrăm în direct cu o acmeră video. Facem această tranmisie la cererea rudelor şi prietenilor lui din diasporă. Sperăm să nu intre prea mulţi, ca să nu se blocheze ", spune Buhai. Transmisiunea poate fi urmărită pe www.sfantatreime.ro, unde va apărea un link cu trimitere la acea filmare.

Sicriul lui Ioan Sighiartău a fost depus la capela din Bistrița

Funeraliile lui Sighiartău, transmise pe internet

Trupul consilierului mort în Egipt va fi repatriat marţi

Un consilier judeţean a murit în vacanţă în Egipt

Ioan Sighiartău crede ca stabilitatae este cheie a succesului în afaceri



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Sute de oameni au participat la funeraliile lui Ioan Sighiartău

    Trupul neînsuflețit a lui Ioan Sighiartău a fost condus astăzi pe ultimul drum de către sute de ...

    Finanţele bistriţene mai pierd 11 mari contribuabili

    Începând cu acest an, 11 societăţi comerciale din judeţ au intrat în rândul marilor contribuabi ...

    Bistriţenii preferă maşinile second-hand

    De teama taxelor mai mari de anul viitor, bistriţenii se grăbesc să-şi ia maşini vechi. Importu ...

    Funeraliile lui Sighiartău, transmise pe internet

    Ceremonia de înmormântare a consilierului Ioan Sighiartău, decedat sâmbătă dimineaţa în urma un ...

    Sicriul lui Ioan Sighiartău a fost depus la capela din Bistrița

    Sicriul cu trupul neînsuflețit al consilierului județean Ioan Sighiartău a fost depus în aceast ...

    Ioan Sighiartău crede ca stabilitatae este cheie a succesului în afaceri

    Deşi firmele sale vând mărci auto dintre cele mai renumite, omul de afaceri îşi aminteşte cu no ...

    Un consilier judeţean a murit în vacanţă în Egipt

    Un membru al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Ioan Sighiartău, a murit în această dimineaţ ...

    Apartamente la preţ de vilă la Braşov

    În Centrul Vechi sau pe Drumul Poienii apartamentele cu trei şi patru camere costă peste 100.0 ...

    Oraşul Constanţa de odinioară! Imagini inedite cu oraşul vechi GALERIE FOTO

    Străzi care s-au scufundat în mare, fosta închisoare, bulevarde mult prea largi pentru cele cât ...

    VIDEO: Prima ţară din lume care a INTERZIS seminţele pe stadion

    Ronţăitul e un adevărat „sport" pentru microbiştii care se duc la meci, iar vânzarea seminţelor ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole