Bistriţa: Mihai Marcu, tânărul mort într-un teribil accident este plâns de toată comunitatea din Teaca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul, a cărui maşină a fost lovită în plin de o dubiţă se grăbea să-şi vadă părinţii, întorşi de la muncă din Austria. Părinţii şi prietenii îl vor conduce vineri pe Mihai pe ultimul drum. Până atunci site-urilor de socializare s-au umplut de mesaje de condoleanţe.

Întreaga comunitate din localitatea bistriţeană Teaca este şocată de tragedia care a lovit miercuri dimineaţa familia tehnicianului veterinar din comună. Mihai Marcu, fiul cel mare, de 19 ani, a pierit miercuri în jurul orelor 6,00 la volanul maşinii sale, înainte să apuce să-şi vadă tatăl, întors de la muncă din Austria. Maşina condusă de Mihai, un Volkswagen Passat a fost lovită în plin de o autoutilitară condusă de un clujean care se pare că a adormit la volan, iar băiatul a murit pe loc. „Toată lumea este şocată. Mihai era un băiat foarte bun, muncitor şi respectuos. Ne este greu să realizăm ca s-a întâmplat o asemenea nenorocire", spune primarul Iustin Damian Muntean.  

VEZI cine sunt cele două victime ale celui mai grav accident din Bistrița în 2011

UPDATE: Doi morți într-un accident rutier (FOTO)

Urma să plece în Austria

Preotul din comuna Teaca povesteşte că tatăl lui Mihai, care tocmai s-a întors din Austria  nu-şi poate reveni din şoc: „. A trecut tatăl lui Mihai pe la mine de dimineaţa şi era disperat, dezorientat, nu reuşea să îşi revină şi să înţeleagă ce i s-a întâmplat. Abia în această dimineaţă a ajuns din Austria împreună cu soţia sa, iar fiu cel mic a rămas acolo. Cei doi băieţi mai mari printre care şi Mihai trebuiau să meargă în locul lor la ferma de porci la care lucrau acolo", povesteşte preotul din Teaca, Vasile Chiţa.

Profesoara de limba română , Ramona Salak din Bistriţa spune că vestea a șocat-o.  Mihai i-a fost elev atât la gimnaziu în Teaca, cât şi la Grupul Școlar Agricol din Bistrița. „E o tragedie ce s-a întâmplat. Mihai era un elev politicos, bine crescut, care nu a creat niciodată probleme. Îmi aduc aminte că era un copil foarte glumeț.  Amândoi părinții sunt tehnicieni veterinari. „În vacanțe, până să termine liceul, mergea la muncă în Austria, la ferme", adaugă profesoara. Fostul diriginte al lui Mihai, Nicolae Conț povesteşte că Mihai era un elev bun, liniștit: „ a terminat anul trecut la Grupul Școlar Agricol, iar acum era student în anul I la medicină veterinară din Cluj-Napoca. Și fratele lui a terminat la aceeași școală, însă cu un an înainte" povesteşte profesorul.

Mihai plâns de pieteni pe facebook

Prietenii şi cunoscuţii lui Mihai Marcu, tânărul de 19 ani sunt şocaţi de tragicul eveniment şi au împânzit pagina acestuia de pe un site de socializare cu mesaje de condoleanţe. „Băiat exceptional, cu un destin prea crud", „Dumnezeu să te odihneasca în pace! Nu te vom uita! prietenul nostru drag", scrie Alin Mirel.

„De ce tu? , nu vreau să mă gândesc că nu mai eşti printre noi, aveai tot dreptul la viaţă, la o familie. Sincere condoleanţe din partea mea. Dumnezeu să le dea putere familiei. Te iubim şi nu te vom uita niciodată" scrie o fostă colegă, Voichiţa Someşan. Mihai Marcu va fi înmormântat vineri în Teaca.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite