Bacău: Tânărul cu mâna smulsă de tren, victimă a două farse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat "binevoitor" l-a chemat la Iași să-i dea 20.000 de euro dar nu a mai venit la întâlnire. După mai bine de trei ore de așteptat în frig Marius Vrânceanu și soția sa au constatat că totul a fost o glumă proastă pusă la cale după un scenariu scris impecabil

MAI CITIȚI:

Tânărul cu mâna smulsă de tren are nevoie de o proteză bionică

A mers cu mâna tăiată de tren în buzunar (UPDATE) - VIDEO

Familia tânărului cu mâna smulsă de tren îl reclamă pe doctorul Iulian Ghimiș la Colegiul Medicilor

Marius Vrânceanu (27 de ani), tânărul care a rămas fără brațul drept în urma unui accident de tren a ajuns victima unui fals "binevoitor". După ce a cerut ajutorul oamenilor de bine pentru a fi ajutat să strângă cei 30.000 de euro necesari montării unei proteze bionice Vrânceanu a primit, în loc de bani, umilință și bătaie de joc. "Am fost sunați de un domn din Iași care ne-a spus că ne dă 20.000 de euro.  A zis că este patronul unei agenții de turism și că ne dă banii după ce semnăm un act de donație pentru a fi scutit de impozit. Când am ajuns în Iași am aflat că acest om e mort din 1987", a spus Alexandra Vrânceanu, soția lui Marius.

Gluma nu s-a oprit însă aici. La o zi după farsa din Iași același "binevoitor" i-a sunat din nou pentru a le promite un alt ajutor. Nuși-a recunoscut prima promisiune și nici identitatea deși avea aceeași voce și suna de pe același număr de telefon mobil. "Am fost sunată ieri seară de același domn de pe același număr de telefon. De această dată s-a recomandat cu alt nume și mi-a spus că nu are legătură cu prima persoană dar că vrea să ne ajute cu bani. Își bate joc de suferința noastră", a mai spus Alexandra.

Cei care vor să îl ajute pe Marius o pot face donând orice sumă de bani la Banca Comercială Română, în contul de lei: RO88RNCB0280115197820001 și/sau în contul de euro: RO61RNCB0280115197820002.

Marius Vrânceanu, VICTIMĂ

M-a șocat faptul că vocea bărbatului părea a fi a unui om responsabil și care cunoaște foarte bine legea. Nu cer mila nimănui dar nici să fiu bătaia de joc a unor indivizi puși pe glume proaste

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite