Victimă a recuperatorilor din Alba Iulia: „Mi-au pus un pistol la tâmplă, un cuţit la gât şi m-au ameninţat că mă omoară“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rechizitoriul procurorilor din dosarul „Prostituate pentru VIP-uri“ cuprinde şi un episod tragic şi comic în acelaşi timp, dar care putea avea urmări grave. Un bărbat din Vinţu de Jos, care nu avea nicio legătură cu activităţile grupării, a fost confundat de „recuperatori“, sechestrat şi ameninţat cu moartea.

Recuperatorii în acest caz au fost Gabriel Antoniu Bakai, Ioan Decean şi Mihai Dorin Pîrvu. Primii doi sunt judecaţi în stare de arest preventiv, iar al treilea în libertate. Aceştia au avut „misiunea“ de a recupera un lănţişor de aur care ar fi fost furat de un bărbat pe nume George Hoca, zis „Tupeu“ din Vinţu de Jos de la unul dintre membrii grupării.

Ajunşi la Vinţu de Jos, „recuperatorii“ au confundat locuinţa bărbatului vizat şi au declanşat o operaţiune de urmărire împotriva unei alte persoane, Cristian F. Acesta plecat de acasă şi a mers până la Sebeş unde avea de rezolvat câteva probleme. În tot acest timp a fost urmărit. După ce şi-a terminat treaba a ieşit în drumul naţional la ocazie.

Lângă el a oprit maşina în care se aflau cei trei inculpaţi. Omul a crezut că a oprit pentru a-l lua la ocazie şi a urcat pe locul din faţă. Imediat s-a trezit cu un pistol la tâmplă şi un cuţit la gât. Maşina a pornit în trombă, iar „recuperatorii“ au trecut la ameninţări, inclusiv cu moartea.

Pe drum l-au percheziţionat pe om şi i-au găsit cartea de identitate. Şi-au dat seama de confuzie şi l-au eliberat pe bărbat. „Uite frate cum pică omul nevinovat, cum îi luam gâtul fără niciun motiv“, a spus, potrivit rechizitoriului, Gabriel Antoniu Bakai după ce a constatat că l-au confundat.

La dosar este şi declaraţia victimei care descrie evenimentele. Susţine în final că nu s-a gândit să depună plângere la Poliţie. „Am încercat să uit incidentul. Nu m-am gândit să merg la Poliţie. Timp de o săptămână după acest incident mi-a fost frică să mai ies din casă“, a afirmat Cristian F.

Citiţi şi: Eleve minore racolate cu forţa de la şcoală, drogate şi obligate să se prostitueze

Lotul „Prostituate pentru VIP-uri“ trimis în judecată. Printre inculpaţi sunt doi italieni şi un fost ofiţer SIE

Proxenetism, şantaj, trafic de minori şi cocteiluri „Molotov“ într-un dosar de crimă organizată

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite