Cum stai cu tensiunea arterială? Dar cu glicemia? Verifică-le gratuit!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De luni, 28 mai, până sâmbătă, 2 iunie, îţi vei putea măsura gratuit tensiunea arterială şi nivelul glicemiei. Acţiunea se desfăşoară în 18 oraşe şi face parte dintr-o campanie de informare şi de responsabilizare a românilor privind factorii de risc cardiovascular.

Organizatorii campaniei, numită „Săptămâna Responsabilităţii Sociale", au estimat că aproximativ 6.000 de români din toată ţara vor beneficia de testări gratuite. „România este în zona roşie a Europei la mortalitatea prin boli cardiovasculare. Ea este crescută atât în rândul bărbaţilor, cât şi în cel al femeilor", a declarat dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu, viitorul Preşedinte ales al Societăţii Române de Cardiologie.

Hipertensiunea arterială şi diabetul sunt printre cei mai importanţi factori de risc ai bolilor cardiovasculare, iar organizatorii campaniei vor să atragă atenţia asupra importanţei efectuării unor controale medicale regulate pentru depistarea lor. „Prevenţia şi diagnosticarea precoce sunt o prioritate în orice sistem sanitar. Din păcate, în România, încă nu există o conştientizare largă a importanţei controalelor medicale periodice în menţinerea unei stări de sănătate pe termen lung şi mulţi pacienţi ajung la medic doar în faza de boală constituită", mai spune dr. Tatu-Chiţoiu.

Citeşte şi:
Ai grijă când mănânci, nu doar la ce mănânci!

Din ce cauze se pot agrava alergiile

Acţiunea de testare beneficiază de suportul medical oferit de medici de diferite specialităţi - diabetologi, cardiologi, neurologi, nefrologi şi medici de familie. Medicii vor oferi recomandări de specialitate celor depistaţi cu factori de risc sau cu afecţiuni cardiovasculare.

40% din populaţia adultă are hipertensiune

În prezent, 2,9 milioane de români sunt diagnosticaţi cu hipertensiune, ceea ce înseamnă 17,2% din populaţia adultă a ţării. Medicii estimează însă că numărul acestora este mult mai mare: 7 milioane de români (40% din populaţia adultă). „Ne aşteptăm ca, din cei 6.000 de români pe care estimăm că-i vom testa, 2.400 să primească diagnosticul de hipertensiune arterială", mai spune specialistul.

De diabet de tip 2 suferă 1,3 milioane de români (7% din populaţia adultă a ţării), dar numai 800.000 sunt trataţi (dintre care 180.000 primesc insulină), conform datelor CNAS. „Am calculat că 420 de persoane vor fi diagnosticate cu diabet zaharat de tip 2 în săptămâna testărilor", potrivit dr. Tatu-Chiţoiu.
Unde şi când se fac testările

Locaţiile selectate pentru desfăşurarea campaniei în Bucureşti sunt următoarele: Băneasa Shopping City (luni, 28 mai şi marţi, 29 mai), Cora Lujerului (miercuri, 30 mai şi joi, 31 mai) şi Cora Pantelimon (vineri, 1 iunie). Persoanele care doresc să beneficieze de aceste determinări se pot prezenta în intervalul orar 09.00 - 18.00 în oricare dintre locaţii. Medicii le recomandă să nu mănânce cu două ore înainte de efectuarea analizelor.

Iată lista locaţiilor din ţară în care se va desfăşura campania de testări:

Luni, 28 mai 2012
Râmnicu-Vâlcea: Farmacia Băjan Centru, Bd. Calea lui Traian nr. 114
Suceava: DSP (Direcţia de Sănătate Publică), Str. Scurtă nr. 1A
Sibiu: Policlinica Astra, str. Grigore Alexandrescu nr. 1
Beiuş: Cabinetele Medicale Individuale din str. Samuil Vulcan nr. 16

Marţi, 29 mai 2012
Ploieşti: Farmacia City Hale în str. Emile Zola nr. 4
Târgu-Jiu: Tudormed în str. 23 August nr. 1B

Miercuri, 30 mai 2012
Câmpina: Farmacia City Carrefour
Timişoara: Policlinica Nr. 1, Calea Buziaşului nr. 28

Joi, 31 mai 2012
Constanţa: City Park Mall
Cluj Napoca: Centrul Medical Regina Maria în str. Pasteur nr. 24
Timişoara: Farmacia Atena, Calea Dorobanţilor nr. 20

Vineri, 1 iunie 2012
Piteşti: Euro Mall
Buzău: Policlinica Militară, Bd. Unirii nr. 98
Cluj-Napoca: Polus Center
Oradea Plaza

Sâmbătă, 2 iunie 2012
Piteşti : Euro Mall

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite