Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Rusia, îngrijorată în legătură cu scutul antirachetă al SUA în România

5 februarie 2010, 22:25 |  Autor: Alina Vasile | 

Cuvinte cheie: scut, antiracheta, rusia, SUA, ,

.

.

 

Federaţia Rusă îşi exprimă preocuparea în legătură cu acceptul României de a găzdui pe teritoriul său interceptoare de rachete americane terestre, se menţionează într-un comunicat al Ministerului rus de Externe.

"Desigur, avem unele îngrijorări în această privinţă. Avem nevoie de unele clarificări. Vom aborda această problemă în cadrul contactelor cu partenerii noştri americani şi europeni", se spune în comunicatul diplomaţiei ruse. Declaraţia vine la o zi după anunţul făcut de preşedintele Traian Băsescu privind acceptarea desfăşurării pe teritoriul României a rachetelor de interceptare în cadrul noului sistem de apărare antirachetă al SUA. Washiongtonul a confirmat vineri planurile de a disloca rachete de interceptare în România, precizând că acestea sunt îndreptate împotriva unor "potenţiale ameninţări" cu rachetă dinspre Iran.

România intră în „Războiul stelelor“ / Avem un scut. Cum procedăm?

"Aceasta este o problemă serioasă pe care noi o vom analiza cu toată atenţia", se mai spune în textul citat.

MAE al Rusiei reaminteşte că în urmă cu puţin timp, administraţia SUA şi-a făcut publice planurile "adaptate de punere în aplicare pe etape" care prevăd desfăşurarea unor sisteme de apărare antirachetă nestrategice în diferite colţuri ale lumii. Acestea planuri au tangenţe cu o întreagă serie de aspecte de ordin tehnic, militar, operativ, politic, geopolitc, al dreptului internaţional etc.

Diplomaţia rusă menţionează că abordarea de principiu a Rusiei faţă de acest evantai de probleme are la bază necesitatea unei evaluări comune a posibilelor provocări cu rachete. Abia duăa aceasta se pot dezvolta metode pentru prevenirea escaladării unor astfel de provocări şi degenerării lor în ameninţări reale. În primul rând se au în vedere măsuri politico-diplomatice şi economice, subliniază Ministerul rus de Externe.

"În cazul apariţiei unor ameninţări reale pot fi avute în vedere modalităţi comune de reacţie tehnico-militară, însă a începe cu acestea este costisitor din punct de vedere politic şi economic", se remarcă în declaraţia citată de Agerpres.

"Pentru a menţine pacea şi stabilitatea în Europa sunt necesare acţiuni colective atent cântărite, în baza principiilor unei securităţi egale şi indivizibile pentru toate statele, fără excepţie. Alte abordări ar putea fi în detrimentul intereselor consolidării securităţii europene şi globale" - menţionează MAE al Rusiei.

Expert militar rus: Amplasarea elementelor de scut antirachetă în România este o ameninţare la adresa Rusiei

Până la instalarea primelor obiective terestre, coasta Europei va fi patrulată de nave de război ale SUA cu rachete de interceptare la bord. Până recent candidaţii principali pentru instalarea elementelor scutului antirachetă al SUA erau Polonia şi Cehia, amintesc agenţiile ruse de presă.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole