VIDEO Numărul morţilor din Haiti rămâne, încă, necunoscut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Puţini au fost cei care au reuşit să supravieţuiască printre clădirile dărâmate
Puţini au fost cei care au reuşit să supravieţuiască printre clădirile dărâmate

Un cutremur deosebit de puternic a devastat marţi capitala haitiană Port-au-Prince, distrugând Palatul prezidenţial şi provocând moartea a sute de persoane, într-o ţară lipsită de orice mijloace pentru a-şi salva victimele, relatează AFP.

Traumatizaţi de cutremurul de magnitudine 7 care s-a produs la ora locală 16.53 (23.53, ora României), la doar 15 kilometri vest de capitala suprapopulată, numeroşi haitieni şi-au petrecut noaptea în aer liber, aşteptând ziua de miercuri pentru a începe să numere morţii şi să evalueze pagubele.

Mai citiţi şi:

Puternicul cutremur din Haiti s-a simţit în Republica Dominicană

Ofiţerii români din Haiti nu au fost răniţi în cutremur

"Morţii vor fi număraţi cu sutele atunci când va fi posibil să se realizeze un bilanţ", a avertizat un medic, el însuşi rănit la braţul stâng şi acoperit de sânge. Seismul a fost urmat de 25 de replici foarte violente, atingând o magnitudine de până la 5,9 grade.

Haiti nu a înregistrat un cutremur atât de violent de cel puţin 100 de ani, a afirmat Institutul american de Geofizică (USGS).

În mijlocul cadavrelor sau răniţilor, numeroase edificii publice s-au prăbuşit în centrul capitalei ţării celei mai sărace din continentul american. Palatul naţional, sediu al preşedinţiei, s-a prăbuşit, precum şi numeroase ministere, clădirea Parlamentului şi mai multe biserici.

Totuşi, preşedintele Rene Preval şi soţia sa au supravieţuit catastrofei, a subliniat ambasadorul statului Haiti în Mexic.

Cutremurul a perturbat puternic comunicaţiile, într-o ţară cu infrastructuri foarte rudimentare, făcând aproape imposibilă transportarea răniţilor la spitalele care rezistaseră seismului. Pe de altă parte, un supermarket din nordul Port-au-Prince a fost jefuit.

Potrivit unui jurnalist al AFP prezent în zonă, cutremurul, foarte violent, a durat peste un minut, ducând chiar la deplasarea vehiculelor în mijlocul străzii şi degajând o enormă perdea de praf alb deasupra oraşului cu o populaţie de aproximativ două milioane de locuitori.

"Centrul Port-au-Prince este distrus, este o adevărată catastrofă", a declarat un locuitor care a mers pe jos mai mulţi kilometri pentru a se întoarce la locuinţa sa, pe fondul unor scene de panică.

Numeroşi studenţi ai unei universităţi private din Port-au-Prince erau blocaţi sub dărâmături. "Am putut recupera câteva persoane dintre dărâmături, sunt numeroşi răniţi", a declarat un oficial din cadrul instituţiei, pentru postul de radio Signal FM din Petion, la est de Port-au-Prince.

Alte clădiri universitare, cum ar fi Şcoala naţională de administraţie şi universitatea Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF) au fost, de asemenea, distruse de seism.

Cartierul general al Misiunii de Stabilizare a ONU în Haiti (MINUSTAH), care numără aproximativ 11.000 de persoane, s-a prăbuşit în mare parte. "Deocamdată, numeroşi angajaţi continuă să fie daţi dispăruţi", a declarat directorul misiunilor de menţinere a păcii din cadrul ONU, Alain Leroy.

Un asistent umanitar prezent la Port-au-Prince a descris o situaţie de "haos" şi a spus că se teme că ar putea exista "mii de morţi".

Ambasadorul haitian în Statele Unite a apreciat că este vorba despre o "catastrofă majoră" pentru o ţară deja afectată de o serie de catastrofe.

La Washington, preşedintele american Barack Obama a declarat într-un comunicat că Statele Unite sunt "pregătite să vină în ajutorul poporului din Haiti". Mai multe ţări şi-au oferit de asemenea ajutorul, printre care Franţa, Venezuela şi Canada.

Două avioane franceze transportând echipaje de salvare şi ajutoare umanitare urmau să plece miercuri din Fort-de-France, în Antilele vecine, şi din Marsilia, a anunţat secretarul de stat pentru Cooperare, Alain Joyandet.

ONU pregătea la rândul său un efort masiv de asistenţă internaţională.

Seismul, al cărui epicentru a fost localizat la zece kilometri adâncime, a fost atât de puternic încât a fost simţit până la Guantanamo, a declarat purtătorul de cuvânt centrului american de detenţie din Cuba, situat la aproximativ 300 de kilometri de Port-au-Prince. O alertă de tsunami a fost emisă imediat în întreaga regiune a Antilelor, dar a fost anulată marţi seară.

Pentru a măsura intensitatea unui seism, USGS utilizează "magnitudinea de moment" (Mw). Pe această scară deschisă, un seism care atinge o magnitudine de cel puţin şase este considerat puternic.

Haiti a fost deja afectat de o serie de catastrofe naturale, în special uragane devastatoare în 2008, soldate cu peste 800 de morţi şi aproximativ un milion de sinistraţi.

Aproximativ 100.000 de case au fost avariate.

Ţara din Marea Caraibelor are o populaţie de aproximativ nouă milioane de locuitori. Aproximativ 80 la sută din haitieni trăiesc cu sub doi dolari pe zi.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite